BRIEF

SARCINA

Elaborarea identităţii vizuale pentru evenimentul anual Ziua Naţională a Vinului (în continuare ZNV) în cadrul concursului de creaţie organizat de ONVV, conform regulamentului (publicat pe pagina oficială a Organizatorului), care va fi încadrată şi adaptată, anual, după necesitate, la conceptul evenimentului.

Obiectiv

Elaborarea unei identităţii vizuale moderne pentru ZNV, cu scopul de a promova strategic brandul Wine of Moldova pe plan internaţional; a atrage turiştii străini la această sărbătoare; a spori cultura de consum a vinului pe plan local.

1.DESCRIEREA EVENIMENTULUI

Ziua Națională a Vinului are statut de sărbătoare oficială, consemnat prin legislația RM și este  sărbătoarea principala a sectorului vitivinicol din Republica Moldova, desfășurată anual, toamna, în primul weekend din luna octombrie, începând cu anul 2002.

Organizatorul evenimentului este Oficiul Național al Viei și Vinului, în colaborare cu partenerii strategici.Începând cu anul 2014, ONVV organizează ZNV sub brandul unic de țară ”Vinul Moldovei. O legendă vie” în cea mai mare locație din țară, Piața Marii Adunări Naționale.În fiecare an, conceptul vizual şi activările evenimentului diferă.Link descrierea ediţiilor: ro.wikipedia.org/wiki/Ziua_vinului_(Republica_Moldova)

MISIUNEA

Crearea, promovarea la nivel național și mondial a imaginii și reputației:

Crearea, promovarea la nivel național și mondial a imaginii și reputației:

1. a vinului moldovenesc

2. a întregii industrii producătoare de vinuri din Moldova

3. a turismului vitivinicol

4. a Moldovei, la general

POZIȚIONAREA

ZNV este evenimentul cheie al sectorului vitivinicol din RM, și unic pentru industria mondială a vinului, suntem singura ţară care sărbătoreşte Ziua Vinului, cu statut de „sărbătoare națională”, prin lege.

a) o parte integrală a brandului de ţară Wine of Moldova, asociată cu brandul de ţară;

c) ţară vinicolă din ”lumea veche” dar cu filozofie de “lume nouă”, cu tradiţii seculare a vinificație, cu produse unice (soiuri, terroir), dar și deschisă spre experimente şi inovaţii;

d) punct strategic pentru business networking, pentru reprezentanţii din sectorul vitivinicol naţional şi mondial (stabilirea relaţiilor de afaceri, investiţii, creşterea vânzărilor);

e) prilej de a descoperi Moldova ca destinație turistică;

f) eco-friendly.

VALORILE EVENIMENTULUI

Wine lovers friendly, Eco friendly, Hand craft, Mândrie naţională, Tradiţie, Solidaritate, Prietenie,  Aventură, Experienţă.

PUBLICUL ŢINTĂ (TA)

1.Local wine lovers

Urban şi suburbia, vârsta cuprinsă între 25-60, venit mediu spre înalt, activi online.Comunitate pasionată de vinuri, cei informaţi, care merg des la degustări, cunosc bine brandurile locale şi internaţionale, deschişi spre tot ce e nou, dornici să deguste noutăţi din piaţa vinurilor, să comunice direct cu producătorii, consumatori de vin la sticlă.

Pentru ei, ZNV e un prilej de a degusta noutăţile, de a comunica cu vinificatori, de a petrece timpul cu membrii comunităţii de wine lovers, de a cumpăra vin la un preţ accesibil.

2.Turişti

Comunităţi de wine lovers din străinătate, cu vârsta cuprinsă între 35-60 ani. De la o ediție la alta numărul acestora a crescut considerabil.

3.Audiența Instituțională

Profesioniști din industrie – reprezentanți ai vinăriilor, vinificatori, alți profesioniști din industrie (sommelieri, distribuitori, asociații etc.)Oficiali – atât oficiali locali, cât și delegații din alte țări;

4.Media locală și internațională

  • media specializată în vinuri (inclusive wine vloggeri)
  • media specializată în turism
  • media generală (știri etc.)

5.Vizitatorii evenimentului

Publicul  larg, urban şi suburbie, cu vârsta de la 25-60 de ani, cu venit mediu, din diferite domenii de activitate, inclusiv cei din diaspora (veniţi în vizită acasă).Pentru ei, ZNV e un motiv în plus de a petrece timpul cu familia, de a sărbători, o recreere.

BENEFICII ŞI IMPORTANŢA EVENIMENTULUI

– Vizibilitatea atât pe plan local, cât şi internațional (presa locală vs internaţională), brand awareness pentru Wine of Moldova şi turism național;

– Promovarea şi informarea despre regiunile cu indicație geografică protejată și a soiurilor existente în Republica Moldova;

– Creșterea culturii consumului de vin pe piața locală în conformitate cu standardele mondiale pentru consumul responsabil de băuturi alcoolice;

– Din anul 2017, ZNV promovează ideea de sustenabilitate, îndemnând consumatorii să devină prietenoși nu doar cu vinul de calitate, ci și cu mediul înconjurător (optimizarea consumului de energie electrică, utilizarea energiei regenerabile, reducerea cantității de deșeuri produse, trierea deșeurilor (colectarea separată), reciclare, utilizarea unor materiale nepoluante și biodegradabile, mobilier eco etc);

– Networking pentru B2B, concentrarea mai multor companii și produse vitivinicole într-o singură locație / perioadă de timp, comunicarea directă a vinificatorilor cu consumatorii şi potenţiali parteneri strategici;

– Prezentarea de către producători a noilor branduri şi vinuri, degustări;

– Achiziţionarea vinului direct de la producător, la un preţ accesibil;

– Evenimentul a devenit prilej de revenire acasă a diasporei.

Pentru localnici

– Mândrie națională;

– Tradiție;

– Recunoaștere / promovare internațională

Pentru vizitatori străini

– unicitatea evenimentului

– aventură (ca destinație și experiență turistică vinicolă)

CÂT DE FAMILIAR ESTE PUBLICUL ŢINTĂ CU EVENIMENTUL?

Festivalul a ajuns la ediţia 20 de ani, schimbând câteva locaţii (în anul 2020, s-a optat pentru un eveniment hibrid online vs offline în vinotecile şi vinăriile din toată ţara). Este foarte cunoscut pe plan local (susţinut de mass-media), pe plan internațional, în mare parte, de comunităţile wine lovers (wine ambasadori, turişti, un segment de oameni de afaceri, misiuni diplomatice, vinificatori). Promovarea pe plan internaţional reprezintă obiectivul principal pentru următorii ani.

CANALE DE COMUNICARE:

1. Landing page dedicat evenimentului ZNV;

2. Online, paginile oficiale Wine of Moldova (FB, IG, LinkedIn, YouTube), reţelele sociale ale partenerilor;

3. Spot video (online și TV local), radio;

4. PR articole în presa scrisă şi online;

5. Interviuri radio/podcasturi,  TV;

6. Materiale cu branding din cadrul evenimentului (POSM);

7. Organizarea press-trip-urilor (jurnalişti, wine ambasadori, bloggeri/vloggeri);

8. Master-class-uri (ateliere) online/offline.

1.DESIGN ŞI INFORMAŢIA TEHNICĂ

CUVINTE-CHEIE, CARE REFLECTĂ ESENȚA IDENTITĂŢII

Sustenabilitate, Vin, Hedonism, Aventură, Experienţă, Modern, Cultură, Educaţie, Solidaritate, Tradiţie, Măiestrie, Wine lovers, Wine of Moldova.

Identitatea trebuie să fie una modernă (în pas cu tendinţele actuale din design, dar și atemporal,  pentru a nu fi necesară actualizarea acestuia foarte des), clară şi uşor memorabilă pentru turişti – să redea mesajul că suntem o ţară vinicolă deschisă şi dornică de a experimenta, care poate, şi ştie să surprindă.

CUVINTELE-CHEIE CARE  SĂ NU FIE ASOCIATE CU EVENIMENTUL

Consum abuziv de alcool, mizerie, plastic, fostă ţară URSS, politică.

De a evita simboluri şi maniera/stilistica clişată, folosite de-a lungul timpului (struguri, pahar, poloboc etc), asocieri cu trecutul sovietic.

ELEMENTELE VIZUALE

1. Logoul va fi comunicat în 3 limbi: engl, ro, ru

Ziua Națională a Vinului / ZNV

The National Wine Day / NWD

Национальный День Вина / НДВ

E posibil de a reda identitatea evenimentului printr-un singur simbol/element grafic, care să nu conţină acronimul evenimentului.


2. Sistemul de identitate trebuie să permită inserarea sloganelor, mesajelor, anul, ediția, locația (care diferă de la un an la altul). Acesta va fi adaptat, anual, la conceptul evenimentului.


3. Variaţiile logoului: static (în 3 limbi), dinamic, monocrom, reprezentarea proporţiilor, reguli de utilizare corectă/greşită.

4.Logo-ul și identitatea vizuală trebuie să fie dinamică și derivabilă, ca logo-ul integral, ori elementele acestuia să poată fi folosite pentru diverse sarcini și contexte, creând și menținând o imagine de ansamblu a identității ZNV.  

5.Toate elementele grafice vor fi livrate în format vectorial și raster cu canal alpha. 

LIVRABILE:

1. Logo (static/dinamic, monocrom, ratio, reguli de utilizare);

2. Elementele grafice care vor sta la baza identităţii (pattern, ilustraţii);

3. Paleta de culori;

4. Font;

5. Slogan (care a stat la baza conceptului şi redă ideea acestuia);

6. Vizualizarea pe suprafeţe:

- ecuson

- mapă

- tricou

- eco-bag

- carnet A5

– pix

– banner vertical, orizontal;

- Social Media kit (cover banner, profile banner).

7. Ghid de utilizare (cu fişierele editabile, format png, ai, eps, pdf).

Copyright © Oficiul Național al Viei și Vinului (ONVV). All rights reserved. Privacy Policy