loader image
Asia Wine Trophy 2020 – Republica Moldova a obținut 57 de medalii la сel mai mare concurs de profil din Asia

Vinul Moldovei își mărește palmaresul impresionant de medalii cucerite în anul 2020. Vinificatorii moldoveni au câștigat 57 de distincții la cel mai mare concurs din Asia – Asia Wine Trophy 2020.


Marea Medalie de Aur a fost obținută de vinurile „Cabernet Sauvignon Rose 2017” de la Asconi Winery și „Ice Wine Riesling 2019” de la Chateau Vartely Winery. Alte 32 de vinuri s-au învrednicit cu medalia de aur, iar 23 cu medalia de argint. Cea de-a VIII-a ediție a concursului s-a desfășurat în perioada 11 – 14 octombrie, la Daejeon, Coreea de Sud.

În acest an, programul concursului Asia Wine Trophy a inclus și o conferință, cu mai multe sesiuni tematice de discuții, iar Moldova a fost prezentată ca fiind țara cu cele mai mari beciuri vinicole din întreaga lume. Astfel, reprezentanții Oficiului Național al Viei și Vinului au vorbit despre tradițiile milenare în vinificație, dar și despre destinațiile oenoturistice care ne poziționează pe un loc de frunte în lista statelor vitivinicole atractive.

/ Follow us

/ Subscribe to news

Copyright © Oficiul Național al Viei și Vinului (ONVV). All rights reserved. Privacy Policy