loader image
Un pas mare pentru Divinurile din Moldova. Distilatele de vin cuceresc acum și admirația consumatorilor de pe piața internațională

Divinurile produse în țara noastră, cunoscute pe larg publicului local, demonstrează, din nou, că au un mare potențial de afirmare și pe plan extern. 11 distilate de vinuri maturate provenite de la 6 producători naționali au luat 11 distincții la „DB & SB Autumn Blind Tasting”, eveniment de profil organizat de una dintre cel mai importante reviste britanice specializate pe băuturi „The Spirits Business”.

Participarea companiilor a fost posibilă inclusiv datorită suportului oferit de Oficiul Național al Viei și Vinului (ONVV), care a introdus în planul anual de activitate al instituției și participarea la concursurile dedicate divinurilor și băuturilor tari.

Irina Bîstrițchi, director adjunct, Oficiul Național al Viei și Vinului: „Divinurile produse în țara noastră – băuturi alcoolice de calitate înaltă – au un mare  potențial de afirmare pe plan internațional. Distilatele de vinuri din Moldova sunt un produs nobil, de calitate excepțională, unice de felul lor pe piața mondială. Aceste caracteristici ne-au motivat să ajustăm calendarul participărilor la concursurile și evenimentele de profil. Prin urmare, promovarea acestei categorii de băuturi alcoolice sub umbrela brandului vinicol de țară „Wine of Moldova. A legend alive” este una dintre prioritățile strategice ale Oficiul Național al Viei și Vinului (ONVV).”

Astfel, palmaresul producătorilor locali s-a îmbogățit cu 7 medalii de aur, 3 de argint și una master, iar printre câștigători se numără:

1. La categoria Brandy – XO (Extra Old, cel puțin 6 ani):

Barza Albă Sofia Divin XXO 33 ani – medalie Master

Barza Albă Prazdnicinii Divin XO 15 ani – medalie de Aur

Călărași Divin Special Collection XO 10 ani – medalie de Aur

Călărași Divin Special Collection XO 7 ani - medalie de Aur

Chateau Cojușna - Migdal XO 7 ani – medalie de Aur

Chateau Cojușna - Migdal XO 10 ani – medalie de Aur

Vinăria Bardar Bardar Silver 7 ani - medalie de Argint

2. La categoria  Brandy – VSOP (Very Superior Old Pale, cel puțin 4 ani):

Călărași Divin Special Collection VSOP 5 ani - medalie de Aur

Chateau Vartely Chateau Vartely VSOP - medalie de Argint

Chateau Vartely Chateau Vartely Tribut – medalie de Argint

3. La categoria  Brandy:

Vinăria Bardar Bardar Platinum 20 ani - medalie de Aur

Pentru DBSB Autumn Tasting 2020 au fost expediate 73 de divinuri produse de 32 de companii vinicole.

Matt Chambers, jurat al concursului: „O medalie de aur a fost acordară pentru Calarasi Divin Special Collection VSOP, care a participat la categoria „Brandy – VSOP”. Băutura avea note de stafide fine, ulei de portocale și caramel. Am avut trei stiluri diferite de distilate. Unul a avea un gust pregnant de ciocolată, iar altul – foarte fructat, adică o paletă întreagă de experiențe. Cu toate acestea, calitate este excelentă.”

Jurații concursului au ținut neapărat să menționeze că divinul Sofia Divin XXO 33 ani de la Barza Albă, cu arome expresive de portocale uscate, condimente și caramel „a fost pe departe unul dintre cele mai bune. A fost atât de expresiv și are acea vibrație relevată de mirodeniile, fructele uscate și alte elemente dulci, care îi oferă o adevărată eleganță. ”

Și la categoria XO au fost acordate medalii de Aur pentru divinurile moldovenești, inclusiv pentru

Călărași Divin Special Collection XO 10 ani, care are „un caracter zemos, note de gumă de mestecat cu un caracter lemnos. Cred că o dată cu maturarea, aroma va fi mai pregnantă și expresivă.

În Republica Moldova sunt 20 companii care produc divinuri. Potrivit legislațaiei naționale, distilatele de vin sunt clasificate după criterii de vârstă şi calitate. Astfel, din categoria  VS fac parte divinurile cu o vechime minimă de 3 ani, cele cu un grad de maturare minimală de 5 ani sunt atribuite categoriei VSOP, iar divinurile cu o vechime de 7 ani şi mai mare sunt incluse în categoria XO, în timp ce băuturile maturate timp de peste 20 de ani – în categoria XXO.

Despre Oficiul Național al Viei și Vinului (ONVV)

ONVV este expertul Nr.1 în sectorul vitivinicol, care contribuie la reglementarea și dezvoltarea domeniului, servind drept platformă pentru acțiunea comună a tuturor celor implicați în creșterea competitivității produselor vinicole, valorificarea autenticității și orientarea spre consumator. Printre obiectivele sale de bază se numără diversificarea piețelor de desfacere și promovarea vinurilor și divinurilor moldovenești prin programul național și brandul național vinicol „Vinul Moldovei. O legendă vie”.

/ Follow us

/ Subscribe to news

MD-2004, Republica Moldova, mun. Chișinău, str. Sfatul Țării, 59

office@wineofmoldova.com, tel. 022 105 560

Copyright © Oficiul Național al Viei și Vinului (ONVV). All rights reserved. Privacy Policy