Biodinamica propune o perspectivă holistică asupra agriculturii, având ca principal fundament interconectivitatea dintre toate elementele universului, celeste și pământene, materiale și energetice - omul, pământul, roadele, stelele, energiile și vibrațiile acestora.
Conceputul de biodinamică a fost dezvoltat în urmă cu mai bine de un secol, de filosoful austriac Rudolph Steiner, în jurul unui spațiu primordial pentru o viață ideală, bazată pe autoconsum, biodiversitate, durabilitate, reciclare și sustenabilitate: ferma.
Ideile filosofice ale lui Steiner, privind biodinamica au declanșat cea mai veche mișcare agricolă împotriva utilizării chimicalelor, ce își are originile cu două decenii mai devreme decât agricultura organică. Idei ce se aplică astăzi cu simplitate și în cazul viticulturii.
Ce presupune biodinamica în viticultură?
Pentru ca o podgorie să poată fi considerată biodinamică, viticultorul trebuie să respecte principiile filosofice și criteriile ecologice expuse de Steiner, începând cu anul 1924.
Iată un singur exemplu, în acest sens: principiul biodinamizării.
- în lucrările sale, privind biodinamica și aplicabilitatea sa asupra viticulturii, Rudolph Steiner a expus nouă preparate, obținute din gunoi de grajd, cuarț și șapte plante medicinale.
- trei dintre acestea sunt utilizate de viticultor ca spray-uri, iar restul se apică viței de vie sub formă de compost solid.
- preparatele de tip spray sunt amestecate cu apă și supuse într-o etapă secundară unui așa-numit proces de turbionare, în cadrul căruia lichidul este agitat bidirecțional, timp de o oră, înainte de a fi utilizat pe plantă.
- odată aplicată pe vița de vie, soluția obținută prin biodinamizare are rolul de a stimula procesul de fotosinteză al plantei de la nivelul frunzei, prin concentrarea luminii soarelui asupra acesteia.
Ce este un vin biodinamic?
Biodinamica în viticultură se identifică, în general, cu maniera în care decurg etapele ce preced obținerea vinului: plantarea, tăiere, recoltarea.
Aceste etape esențiale pentru obținerea unui vin biodinamic trebuie să respecte calendarul biodinamic special, propus de o figură marcantă a acestei filosofii: Maria Thun.
Fiecare zi a calendarului biodinamic este asociata unuia dintre cele 4 elemente vitale: Pământul, Focul, Aerul și Apa.
Acestora le corespund 4 categorii de timp din calendarul biodinamic:
- Zilele rădăcinilor - interval de timp ideal pentru curățarea viei și secționarea tuturor ramurilor uscate.
- Zilele frunzelor - interval de timp ideal pentru udarea viței de vie. Nu se recomandă, însă, recoltarea strugurilor în zilele frunzelor, deoarece acestea sunt corelate cu elementul Apă. În caz contrar, strugurii vor fi stricat cu un nivel de lichiditate în boabă foarte ridicat.
- Zilele florilor - interval de timp în cadrul căruia nu se recomandă intervenții asupra podgoriei.
- Zilele fructelor - intervalul de timp ideal pentru culegerea strugurilor.
De asemenea, pentru obținerea unui vin biodinamic, nu se utilizează substanțe chimice sau adititivi precum drojdia.
Așa cum spuneam și puțin mai devreme, cei care practică principiul biodinamicii în viticultură utilizează compost pe bază de preparate speciale, amestecate cu ingrediente naturale, pe baza ideilor expuse de Rudolph Steiner.
Ce particularități are un vin biodinamic?
Trebuie să știi că recunoști un astfel de produs pe baza certificării sale. Statutul de “vin biodinamic” este acordat de două mari organizații: Demeter International și Biodyvin.
Demeter International este un ONG ce a luat ființă în 1985 și are ca principal scop promovarea principiilor agriculturii sustenabile, raportate la fundamentele biodinamicii.
Biodyvin este o organizație fondată în 1995, ce reunește aproximativ 130 de entități ce practică agricultura pe baza biodinamicii, printre care se regăsesc și foarte multe podgorii.
Acestea pot acorda o astfel de acreditare specifică, doar atunci când produsul în cauză este obținut pe baza regulilor și principiilor mai sus menționate.
Prin ce se deosebește vinul biodinamic de un vin organic?
Chiar dacă ambele soiuri de vin se obțin prin evitarea substanțelor chimice în procesul de realizare, vinurile biodinamice pot avea un profil al gustului mult mai intens, comparativ cu cele organice, pe baza principiilor expuse de Rudolph Steiner.
De asemenea, materiile prime utilizate pentru realizarea acestor soiuri de vin - strugurii și vița de vie din care aceștia provin - sunt abordate diferit de la un caz la altul.
În privința vinului organic, se pune accentul doar pe struguri, în timp ce procesul de obținere a vinului biodinamic abordează mult mai holistic întreaga existență a viței de vie: alte plante din jurul acesteia, insectele, calendarul biodinamic samd
Așadar, maniera în care este obținut vinul biodinamic determină un gust aparte al sortimentului, comparativ cu vinul organic. Dar poate că principalele nuanțe dintre cele două tipuri de vin se pot sesiza cu mai multă simplitate, în timpul unei degustări.
Dacă te-au încântat informațiile interesante pe care le-am împărtășit astăzi, te invităm să revii cu încredere pe site, ori de câte ori îți dorești să cunoști lucruri noi, despre vinicultură sau produsele din oferta noastră, pentru a comanda vinuri de la noi în baza unei informări corecte! Pe curând!