Vinificatorii moldoveni cu susținerea Oficiul Național al Viei și Vinului au participat la un șir de evenimente B2B de promovare internațională și anume: Ferment, Blue of the Danube și două ediții RoWine.
Oficiul Național al Viei și Vinului a susținut participarea a 14 vinării autohtone la cea mai importantă expoziție de profil din Polonia, Ferment Wine Experience, dedicată atât publicului de business cât și consumatorilor finali. La eveniment, 11 vinuri au fost prezentate în cadrul a 2 Masterclass-uri, dedicate Vinului Moldovei, unde toți iubitorii de vinuri de calitate au aflat despre tradițiile milenare în vinificație și despre ospitalitatea poporului moldovenesc.
În cadrul evenimentului Blue of the Danube care a avut loc recent la Londra, producătorii autohtoni au avut ocazia să-și prezinte vinurile importatorilor, distribuitorilor, somelierilor și reprezentanților mass media din Marea Britanie. La degustare au fost prezenți peste 50 de producători din 8 țări, cu aproape 200 de vizitatori.
Producătorii moldoveni au participat și la cele două ediții a evenimentului RoWine. International Wine Festival of Romania reprezintă un târg de vinuri Premium și Super Premium la care, bi-anual, participă producători din România, Europa și alte regiuni-cheie pentru lumea viticolă. La fiecare ediție, oaspeții evenimentului au ocazia să cunoască produsele vinăriilor din România, Europa și altor regiuni vinicole din lume, dar și o selecție gourmet impresionantă, precum și să participe la master class-uri și evenimente speciale cu implicarea unor profesioniști renumiți în domeniu.
Participarea producătorilor din Moldova la evenimente a fost finanțată de către Oficiul Național al Viei și Vinului, ca parte a eforturilor sistematice depuse pentru promovarea Vinului Moldovei, dar și pentru facilitarea stabilirii legăturilor de afaceri între vinificatorii din țară și potențiali parteneri de peste hotare.