Vinul Moldovei a fost prezentat cu mândrie, în acest an de un număr record de 40 de vinării, dintre care 15 mici producători, la RO Wine - International Wine Festival of Romania, care a a avut loc între 12-14 mai la București.
Vinificatorii au adus la festival vinuri cu povești, create în spiritul dedicării pentru calitate și tradiției de a face licoarea lui Bacchus din fiecare sticlă să vorbească despre sine și să-și spună istoria.
Vizitatorii au putut descoperi semnătura distinctă a fiecărei crame și degusta din cele peste 200 de sortimente de vin produse în Republica Moldova: vinuri seci, tinere din recolta anului 2022, spumante, vinuri cu IGP și vinuri obținute din struguri cultivați ecologic. Astfel, oaspeții au putut cunoaște brandul vinicol de țară „Vinul Moldovei. O legendă vie”, dar și oamenii talentați din spatele acestuia.
Participarea la eveniment a fost posibilă datorită sprijinului financiar al ONVV și al Proiectului USAID Moldova Competitivitate și Reziliență Rurală în Moldova.
















