Pe 29 august, în orașul Copenhaga, a avut loc al doilea eveniment din seria celor dedicate vinurilor moldovenești în Danemarca. Mai mulți importatori și reprezentanți media au fost prezenți la Hotelul Marriott din Copenhaga, unde au avut ocazia să savureze selecția de vinuri moldovenești alături de vinificatorii noștri.
Vizitatorii au avut parte de un masterclass deosebit și de sesiuni de walk around testing în care au reușit să exploreze personal gama variată de vinuri din Moldova. De asemenea, am fost iarăși onorați de prezența contesei daneze Helene Danneskiold-Samsøe, care și-a exprimat și de această dată încântarea față de diversitatea și calitatea vinurilor moldovenești.
Pe parcursul anului 2023, conform Planului de Marketing al ONVV, vom continua să desfășurăm astfel de activități de promovare a vinurilor moldovenești pe piețele strategice din Țările de Jos și Danemarca. Rămâneți aproape pentru a fi la curent cu noutățile noastre!