loader image
„Vinul nostru cucerește lumea!”

Acest weekend a fost o adevărată manifestare a bucuriei, mândriei și eleganței în cadrul celei de-a XXII-a ediții a Zilei Naționale a Vinului, sub sloganul „Vinul nostru cucerește lumea”!

În cadrul ceremoniei de inaugurare, am avut onoarea să primim oficiali de rang înalt, vizitatori din întreaga lume și cu nespusă admirație am premiat Oamenii Vinului, datorită cărora Vinul Moldovei a ajuns să fie cunoscut și apreciat la nivel internațional.

Pentru cei prezenți, experiența a inclus o selecție excepțională de vinuri, oferite de peste 90 de producători, stabilind astfel un nou record pentru acest eveniment legendar.

S-au desfășurat și masterclass-uri inedite, susținute de meșterii locali, unde oaspeții au avut ocazia să învețe arta meșteșugăritului popular și să se conecteze cu toți iubitorii de tradiții și frumos.

Pentru pasionații de oenologie s-au organizat ateliere interactive, desfășurate la Școala Vinului, unde au fost divulgate secretele degustării vinurilor și divinurilor. Tot aici, vizitatorii au învățat cum să asocieze perfect vinurile cu preparatele culinare și au reținut informații esențiale despre soiurile indigene și selecția de top din producția moldovenească.

Sfârșitul primei zile a fost încununat de un concert minunat, care a fost prilej de bucurie pentru vizitatori și vinificatori deopotrivă.

Acestea fiind spuse, mulțumim tuturor celor care au fost alături de noi la această ediție a Zilei Naționale a Vinului.Vă invităm să explorați selecția noastră de fotografii pentru a retrăi atmosfera unică a evenimentului și pentru a împărtăși aceste momente speciale cu familia și prietenii.

/ Follow us

/ Subscribe to news

Copyright © Oficiul Național al Viei și Vinului (ONVV). All rights reserved. Privacy Policy