загрузчик изображения
Concursul de autorizare a degustatorilor

Specialiștilor din sectorul vitivinicol

I.P. „Oficiul Național al Viei și Vinului” vă informează că, în conformitate cu Regulamentul privind modul de evaluare a caracteristicilor organoleptice ale produselor vitivinicole prin analiză senzorială (Hotărârea Guvernului nr. 810 din 29.10.2015, publicată în Monitorul Oficial nr. 306–310, art. 904 din 13.11.2015), se planifică organizarea concursului pentru autorizarea degustătorilor de produse vitivinicole.

Totodată, vă aducem la cunoștință că statutul de degustător autorizat este acordat specialiștilor, cadrelor didactice și cercetătorilor care dețin studii superioare sau medii de specialitate în domeniul vinificației, au absolvit cursurile de instruire primară și continuă pentru degustători și sunt posesori ai Certificatului de Expert Degustător în vinificație și produse alimentare.

Pentru participarea la concurs, solicitanții vor depune la ONVV, până la data de 19 decembrie 2025, setul complet de acte, în conformitate cu prevederile Capitolului IV – „Modul de autorizare a degustătorilor de produse vitivinicole” din Regulamentul menționat.

Concursul va cuprinde evaluarea activității de degustător, verificarea experienței profesionale acumulate, precum și o testare tematică, ce va include atât proba scrisă, cât și proba practică.

Data exactă a desfășurării concursului va fi comunicată ulterior.

Documentele urmează a fi depuse în original la sediul Oficiului Național al Viei și Vinului.Cu respect,
I.P. „Oficiul Național al Viei și Vinului”

/ Follow us

/ Subscribe to news

MD-2004, Republica Moldova, mun. Chișinău, str. Sfatul Țării, 59

office@wineofmoldova.com, tel. 022 105 560

Copyright © Oficiul Național al Viei și Vinului (ONVV). All rights reserved. Privacy Policy