loader image

IGP Divin

Arealul geografic delimitat pentru producerea rachiului de vin cu Indicație geografică protejată ”Divin” se extinde pe toată suprafața Republicii Moldova.

Teritoriul regiunii se încadrează în zona continentală amplasată la nord între podișurile Carpatine, cuprinzând în Centru - zona Codru și la Sud - stepele Bugeacului. Calitatea, reputația și caracteristicile organoleptice distinctive ale Divinului se datorează în mod special mediului geografic.

Altitudine

5 – 400 m. deasupra nivelului mării

Zile însorite pe an

300 – 320

Cantitatea de precipitații, media anuală

550 – 700 mm. la Nord și Centru, 400 – 450 mm. la Sud

Suma temperaturilor active

2900 – 3450 °C

Climă

Clima zonei delimitate asigură condiții optime de maturare a strugurilor, cu insolație de 2100 – 2200 ore în timpul anului și o temperatură medie anuală de 10 – 12°C, suma temperaturilor active constituie 2900 – 3100°C.

Necătând la amplasarea continentală a Republicii Moldova, clima este influențată și deseori modificată de către munții Carpați, și de către Marea Neagră.

Prezența surselor acvatice – fluviile Nistru și Prut, un număr mare de râușoare, pârăie și iazuri, prezența vegetației spontane ( în special, pădurile și fâșiile de arbori), dar și relieful dezvoltat asigură o tamponare a extremelor și respectiv are un impact semnificativ asupra calității și stării sanitare a strugurilor.



Relief

Relieful este puternic fragmentat cu stepă caracteristică pentru Sudul Moldovei și cu o rețea de văi, vâlcele, ravene și multiple hârtoape caracteristice pentru regiunea din Centrul și Nordul Moldovei.

Relieful și clima zonei sunt influențate de râurile Prut și Nistru.

Regiunea situată între meridianele 26° 37” – la apus și meridianul 29° 59” – la răsărit, între paralele 48° 29” la nord și 45° 28” la sud, se caracterizează printr-un relief puțin înclinat înspre Marea Neagră de la Nord – Vest (înălțimea medie 250 – 300 m.) spre Sud – Est ( înălțimea 100 – 150 m.).



Sol

În cadrul regiunii delimitate ”Divin” se evidențiază o diversitate largă a solului – cenușiu, brun și cernoziomuri obișnuite, tipice, stanice, cambice, preponderent bine aerate și ușoare ( Nord și Centru), mai grele și bogate (Est și Sud).



Tipicitatea rachiului de vin cu IGP Divin

Rachiul de vin cu IGP „Divin” se obține din vinul materie din soiuri de viță de vie europene și autohtone cultivate în R. Moldova, distilat la instalații tradiționale de distilare și învechit cel puțin 3 ani în contact cu lemnul de stejar.

Rachiul de vin cu IGP Divin are un aspect plăcut, lucios, fără particule în suspensie și fără sediment, culoarea căruia variază de la aurie deschisă până la chihlimbărie, în dependență de gradul de maturare, cu un buchet impresionant compus din nuanțe de flori, fructe, eteri în primii ani de învechire, care se completează cu nuanțe de vanilie, ciocolată, balsam, lemn aromat, cocos, boabe de cafea - odată cu creșterea termenului de învechire.

În funcție de calitatea și termenul de învechire a distilatelor rachiul de vin cu IGP Divin poate aparține următoarelor categorii:

  • V.S. (Very Special) - termen minim de învechire de 3 ani
  • V.S.O.P. (Very Super Old Pale) - cu termen minim de 5 ani.
  • X.O. (Extra Old) – termen minim de învechire de 7 ani
  • X.X.O. (Extra Extra Old) - termen minim de învechire de 20 ani

Vinăriile în regiune



În actualizare

/ Urmărește-ne

/ Abonează-te la noutăți

MD-2004, Republica Moldova, mun. Chișinău, str. Sfatul Țării, 59

office@wineofmoldova.com, tel. 022 105 560

Copyright © Oficiul Național al Viei și Vinului (ONVV). All rights reserved. Privacy Policy

Close menu

Membrii

Wine Of Moldova


Cabinetul Personal

ONVV

ONVV este expertul Nr.1 în sectorul vitivinicol, care contribuie la reglementarea și dezvoltarea domeniului, servind drept platformă pentru acțiunea comună a tuturor celor implicați în creșterea competitivității produselor vinicole, valorificarea autenticității și orientarea spre consumator, dar și promovarea vinurilor moldovenești prin programul și brandul național vinicol „Vinul Moldovei. O legendă vie”

Vinăriile Noastre

Vinul nostru este creat de multe generații de vinificatori, păstrat în cele mai mari galerii subterane din lume, apreciat de consumatorii din est și din vest consacrat de legende în care cu toții ne regăsim.

Turism Vitivinicol

Oamenii sunt cei care fac Moldova specială. Călătorește în orice colţ al Moldovei și vei fi întâmpinat de oameni cu adevărat calzi și prietenoși, iar deliciile culinare vor fi în centrul acelei întâlniri. Moldova este renumită și datorită galeriilor subterane din Cricova și Mileștii Mici, ultima fiind deţinătoare a recordului Guinness pentru cea mai mare colecţie de vinuri din lume.

Vinul Moldovei

Vinul nostru produs cu grijă și pasiune din struguri colectați manual, de pe podgorii alese, din soiuri autohtone și din cele adaptate terroir-ului local, exprimînd autenticitatea și stilul tradițional de vinificație, pentru consumatorii pasionați de descoperiri surprinzătoare. Tradițiile milenare ale vinificației în Moldova își au începutul în jurul anului 3000 î.Hr., iar primele vii au fost atestate aici în jurul anului 7000 î.Hr.

Soiuri de Struguri

Vinuri liniștite

Spumante

Vinui fortificate

Divinuri

Regiuni Vitivinicole

În Republica Moldova sunt delimitate 4 regiuni de producere a produselor vitivinicole cu Indicație Geografică Protejată: Codru, Ștefan Vodă, Valul lui Traian și Divin. Fiecare regiune este condusă de o asociație de producători de vinuri cu IGP. Toate cele 4 IGP sunt protejate atât în RM, cât și la nivelul UE.

Evenimente

Vinul este mândria noastră și el face Moldova deosebită! Pe parcursul întregului an avem un calendar plin de evenimente memorabile dedicate vinului! În primul weekend din octombrie, vino la „Ziua Naţională a Vinului”, cea mai mare sărbătoare dedicată tradiţiilor milenare în vinificaţie cu un amplu spectacol cultural.

Știri & Media

Toate noutățile despre activitatea vinăriilor, premiile obținute, și publicațiile despre și pentru Vinul Moldovei sunt prezentate pe pagina Știri și Media.