loader image

Blog

La data de 7 iulie 2021, Directorul Oficiului Național al Viei și Vinului (ONVV), dna Cristina FROLOV, a efectuat o vizită de lucru la Institutul Științifico-Practic de Horticultură și Tehnologii Alimentare (IȘPHTA), în scopul evaluării situației cu privire la implementarea proiectului ONVV,  „Vițe Certificate - Asigurarea producerii vițelor libere de bolile virotice, bacteriene și fitoplasmice”. […]
Ziua Națională a Vinului este un eveniment unic pentru industria mondială a vinului. Moldova este unica țară care sărbătorește Ziua Vinului, cu statut de „sărbătoare națională”. Anul acesta Ziua Națională a Vinului își sărbătorește cea de-a 20-a aniversare. Sunt 2 decenii de când sărbătorim vinul moldovenesc la noi acasă. Cu fiecare an, amploarea festivalului crește, […]
La 20 mai curent, în orașul Moscova, Federația Rusă, a avut loc prezentarea Ghidului „Vinurile Rusiei” în cadrul salonului de vinuri „Descoperirea unei țări vinicole”. Evenimentul a fost organizat de către Uniunea somelierilor și a experților din Rusia. În acest sens, cu suportul Oficiului Național al Viei și Vinului, precum și a Biroului comercial-economic al […]

Ca urmare a depunerii notei de concept pentru proiectul ”Îmbunătățirea competitivității producătorilor din sectorul vitivinicol din Moldova”, ONVV va beneficia de asistență tehnică sub formă de grant din partea Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova. Scopul proiectului este de a analiza cadrul normativ aferent sectorului vitivinicol în vederea îmbunătățirii și alinierii acestuia la standardele europene, […]

În perioada 12-15 mai 2021, la invitaţia Oficiului Național al Viei și Vinului, a avut loc un press-tur al unui grup de jurnalişti, sommelieri şi influenceri în domeniul vinificaţiei din Ucraina în Republica Moldova Oficiul Național al Viei și Vinului a găzduit, în perioada 12-15 mai curent, un grup de jurnalişti, sommelieri şi influenceri în […]

Directorul ONVV, Cristina Frolov, a participat ieri, 8 aprilie 2021, la o ședință online cu Ambasadorul Republicii Moldova in Republica Cehă, Excelența Sa, dl Alexandru Codreanu.  În cadrul ședinței Cristina Frolov a subliniat importanța susținerii producătorilor vitivinicoli din Republica Moldova de către ONVV în promovarea exporturilor vinurilor și divinurilor moldovenești pe pieța cehă.  Totodată în […]

Pe 7 aprilie 2021 a avut loc o ședință online cu participarea ONVV, Ambasada Moldovei in Japonia și Consulatul Onorific al RM în Singapore. La ședință au participat Cristina Frolov, director ONVV, Daria Stratu, consultant în relații internaționale, ONVV, iar din partea Ambasadei RM în Japonia au particpat Anna Vatamaniuc, a.i. Însărcinat în afaceri al […]
2 апреля 2021 года, Кишинев - Национальный офис винограда и вина (НОВВ) организовал сегодня ежегодную тематическую конференцию. Во время мероприятия были представлены ​​ приоритеты развития винодельческого сектора Республики Молдова, деятельность в этой области, особенности урожая, показатели торговли и экспорта, проблемы и препятствия в секторе, а также были представлены решения по их устранению. Согласно информации, представленной […]
2 aprilie 2021, Chișinău - Oficiul Național al Viei și Vinului a organizat, astăzi, Conferința națională cu genericul „Anul Vitivinicol 2020. Priorități în dezvoltarea sectorului”. În cadrul evenimentului au fost prezentate activitățile din domeniu, politicile și conjunctura vitivinicolă, particularitățile recoltei, calitatea vinurilor, indicii comerțului și ai exportului, provocările și impedimentele din sector, dar și soluțiile […]
18 specialiști în domeniul vinificației au participat la degustarea regională a vinurilor produse în regiunea IGP Ștefan Vodă. Evenimentul din cadrul proiectului Wine of Moldova Academy a avut loc joi, 18 februarie, și a avut scopul de determinare a calității vinurilor produse din strugurii din recolta 2020. La degustare au participat membri ai comisiei și […]

Vinul Moldovei revine pe piața rusă. La începutul lunii februarie, la Moscova a avut loc o prezentare a vinurilor noi din Moldova, organizată de Uniunea Comercial Financiară Rusă în parteneriat cu NOVIKOV GROUP. Evenimentul s-a desfășurat în celebrul restaurant „Vаниль” din Moscova, cu suportul Ambasadei Republicii Moldova la Moscova, Reprezentanței Comerciale Ruse și a Oficiului […]

Рекорд за рекордом! В 2020 году молдавские вина завоевали 956 медалей на 32 международных конкурсах — это наибольшее количество наград на сегодняшний день. Несмотря на препятствия и ограничения, вызванные глобальной эпидемиологической ситуацией, виноделы страны сумели решить эти проблемы и зарегистрировать бутылочные вина, произведенные дома, на самых значительных событиях в мире вина. 624 из этих медалей были завоеваны местными виноделами, присутствие которых […]
Record după record! În anul 2020, vinurile Moldovei au obținut 956 de medalii la 32 de concursuri internaționale de profil, cel mai mare număr de distincții acumulate până în prezent. În ciuda impedimentelor și a restricțiilor cauzate de situația epidemiologică globală, vinificatorii din țară au reușit să facă față provocărilor și să înscrie vinurile îmbuteliate […]
ONVV a demarat degustările regionale, parte componentă a proiectului Wine of Moldova Academy. Prima degustare s-a desfășurat pentru vinurile din regiunea delimitată IGP CODRU. 25 de persoane, printre care experți de la ONVV și vinificatori din regiunea dată au determinat calitatea vinurilor produse din strugurii, recolta 2020.  Vinurile cu anul de recoltă 2020 au un […]

Vinul Moldovei este deja mai aproape de consumatorii din România. Cea mai mare selecție de vinuri produse de vinificatorii moldoveni reuniți sub brandul vinicol de țară „Vinul Moldovei. O legendă vie” este acum disponibilă pe TopDrinks.ro. Astfel, pagina magazinului online specializat, oferă spre vânzare 115 vinuri de la 14 crame din țara noastră și dispune […]
Oficiul Național al Viei și Vinului (ONVV) se implică în lupta contra COVID-19. Alături de vinificatorii reuniți sub brandul vinicol de țară „Wine of Moldova. A legend alive”, ONVV se alătură campaniei de sensibilizarea a populației pentru a dona plasmă convalescentă pentru bolnavii de COVID-19, care sunt în stare gravă. Inițiativa vine în condițiile în […]
Oficiul Național al Viei și Vinului (ONVV) are un nou director. În urma concursului desfășurat de Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, pentru funcția de vârf a instituției a fost aleasă Cristina Frolov cu 6 voturi din 8. Astfel, potrivit ordinului Ministerului, Cristina Frolov își începe activitatea din data de 23 noiembrie 2020 pentru un […]
Gheorghe Arpentin, primul cetățean moldovean cu funcție înaltă la OIV, pe final de mandat la șefia Oficiului Național al Viei și Vinului: Programe de asigurarea a calității, extinderea pe noi piețe externe și cel mai mare număr de medalii pentru Vinul Moldovei Timp de patru ani, în calitate de director al Oficiului Național al Viei […]
Banca Națională a Moldovei a pus în circulație opt monede jubiliare și comemorative ca mijloc de plată și în scop numismatic. Moneda din argint consacrată Vinurilor Moldovei va completa seria de monede „Altele”. Are valoarea nominală de 50 lei și un tiraj de 500 unități. Monedele jubiliare și comemorative, ambalate în capsule de metacrilat transparent […]

/ Follow us

/ Subscribe to news

Copyright © Oficiul Național al Viei și Vinului (ONVV). All rights reserved. Privacy Policy