loader image
Categorii
Comunicate de Presă Toate Știrile

Vinul Moldovei – sponsor al prestigiosului concurs „Cel mai bun somelier al lumii”

Paris, Franța (februarie, 2023) – Vinul Moldovei va participa în calitate de sponsor al evenimentul „Best Sommelier of the World”, organizat de către Asociația Internațională a Somelierilor (ASI). În cadrul concursului, cei mai renumiți somelieri din diferite colțuri ale lumii vor concura pentru prestigiosul titlu de „Cel mai bun somelier al lumii”. Evenimentul va avea loc în perioada 7-12 februarie la Paris (Franța), datorită suportului financiar oferit de USAID.

Este unul dintre cele mai prestigioase concursuri din domeniu și oferă o platformă de prezentare a vinurilor de cea mai înaltă calitate din întreaga lume. Participarea Vinului Moldovei la acest eveniment reprezintă o recunoaștere a calității vinurilor produse în țara noastră și oportunitatea de a-și extinde prezența pe piața internațională a vinurilor.

În ediția din acest an, vor participa 12 companii din Republica Moldova, care vor expune 21 de vinuri autohtone. „Este o ocazie extraordinară de a prezenta vinurile noastre unui public cu o cunoaștere profundă și extinsă a vinurilor, precum sunt somelierii. Credem că acest eveniment este o platformă excelentă pentru a promova vinurile noastre și imaginea Republicii Moldova ca un important jucător în rândul țărilor producătoare de vinuri de calitate. Acesta fiind și unul dintre obiectivele principale ale ONVV”, a precizat Elizaveta Breahnă, directoarea interimară a Oficiului Național al Viei și Vinului.

Suntem alături de Vinul Moldovei pentru a oferi sprijin în cadrul acestui important parteneriat. „Cel mai bun somelier al lumii” ne oferă o șansă unică de a expune în fața unui public internațional și elevat. Ne propunem ca acest eveniment să aducă un impact pozitiv asupra recunoașterii vinurilor din Moldova pe piața internațională”, a subliniat Diana Lazăr, directoarea industriei turismului și a filierei vitivinicole, Proiectul de Competitivitate și Reziliență Rurală al USAID Moldova.

Reprezentanții Vinului Moldovei vor fi prezenți și la evenimentul „Journey around the vines”, organizat de Organizația Internațională a Viei și Vinului, cu susținerea Ambasadei Republicii Moldova în Franța. Degustarea este dedicată profesioniștilor și jurnaliștilor din industria vinului. La eveniment va fi prezentă Excelența Sa, Corina Călugăru, ambasadoarea Extraordinară și Plenipotențiară a Republicii Moldova în Republica Franceză.

Vinul Moldovei va găzdui, pe parcursul evenimentelor, degustări de vinuri din soiurile autohtone Feteasca Albă, Feteasca Neagră, Feteasca Regală și Rara Neagră. Participanții vor afla detalii despre producătorii de vinuri, regiunile cu indicație geografică, varietatea de soiuri de viță de vie cultivate în Republica Moldova. De asemenea, reprezentanții Vinului Moldovei vor încuraja participanții la evenimente să viziteze țara noastră pentru experiențe vitivinicole autentice și itinerarii inedite de eonoturism.

E-Book: Accesează

Categorii
Toate Evenimentele

„Vinul Moldovei. O legendă vie” la expoziția „Fabricat în Moldova”, ediția XX.

Oficiul Național al Viei și Vinului va susține participarea a 6 producători vitivinicoli, reuniți la un stand comun sub umbrela brandului vinicol de țară „Vinul Moldovei. O legendă vie” la expoziția „Fabricat în Moldova”, ediția XX.

Evenimentul se va desfășura în perioada 1-5 februarie la Centrul Expoziţional Moldexpo din Chişinău, în intervalul orelor 10:00-18:00.

Vizitatorii și iubitorii de vinuri de calitate sunt invitați să cunoască producătorii autohtoni, legendele din spatele vinului, dar și să deguste vinurile de calitate.

Ediția din 2023 se așteaptă a fi una de amploare, unde pentru prima data va fi organizat un Forum în domeniul vinificației, la care vor participa reprezentanți din România, Italia, Spania, Belgia, Egipt, Polonia, Turcia, etc. interesați de vinurile Moldovei.

Expoziția are ca scop promovarea produselor și serviciilor locale, unde vizitatorii vor avea posibilitatea să cunoască și să cumpere, la prețuri promoționale, vinuri de calitate și divin produse în Republica Moldova.

Categorii
Știri Internaționale Toate Știrile

Proiecte cheie ale anului 2022 pentru promovarea vinurilor moldoveneşti

Şi în 2022, România a reprezentat o piaţă strategică pentru vinurile produse în Republica Moldova. Exporturile de vin către ţara noastră cresc anual cu circa 3-4%, astfel că vinurile moldoveneşti au ajuns să deţină în prezent o cotă de piaţă de 25% din totalul importurilor de vin ale României. Datele centralizate şi puse la dispoziţie de Oficiul Naţional al Viei şi Vinurilor (ONVV) – Wine of Moldova arată, de pildă, că în primele şapte luni ale anului 2022, valoarea exporturilor de vin îmbuteliat pe piaţa românească a fost de 13,2 milioane de dolari, în creştere cu 2,5% faţă de perioada similară a anului 2021. România se află pe primul loc în top 10 ţări de export, urmată de Polonia şi Cehia. Principalul canal de desfacere pentru vinurile moldoveneşti este segmentul de retail, acesta fiind urmat de magazinele specializate şi industria HoReCa.

Iată aşadar, doar unul dintre motivele pentru care, şi în acest an, ONVV a susţinut financiar participarea producătorilor din Moldova la evenimente importante de pe piaţa din România şi nu numai. Aceste acţiuni sunt parte a eforturilor sistematice depuse pentru promovarea vinurilor moldoveneşti, dar și pentru facilitarea stabilirii legăturilor de afaceri între vinificatori și potențiali parteneri de peste hotare, fie că vorbim de distribuitori, de retaileri, operatori HoReCa sau de alte tipuri de revânzători.

Iată mai jos o mică selecţie a ceea ce a însemnat promovarea cramelor moldoveneşti la evenimente de profil din România, eforturile de comunicare către lanţurile de retail din ţara noastră, dar şi câteva informaţii despre proiectele de tradiţie din Republica Moldova care au oferit prilejul perfect de a reuni vinificatorii, pasionații de vinuri de calitate, dar şi pentru a lansa și savura noutățile vinicole sau vinurile deja consacrate. Selecţia de mai jos cuprinde doar câteva din numeroasele evenimente anuale la care participă producătorii din Republica Moldova.

Vă invităm să regăsiţi mai jos şi mesajul de felicitare adresat vinificatorilor, partenerilor de afaceri ai acestora şi tuturor celor implicaţi în industria vinurilor, de către Elizaveta Breahnă, Director interimar ONVV.

Peste 25 de crame prezente la RO Wine – International Wine Festival of Romania

Vinul Moldovei a fost apreciat la cel mai înalt nivel de miile de vizitatori care au trecut pragul celor două ediţii ale RO Wine – International Wine Festival of Romania , desfăşurate în 2022, la BucureştiPotrivit informaţiilor furnizate de ONVV, la cele două ediţii din Capitală au participat, cumulat, un număr de 26 de vinării, respectiv 14 vinării la ediţia din primăvară care a avut loc între 21-22 mai 2022 şi 12 vinării la ediţia din toamnă, care a avut loc între 15-16 octombrie a.c.

RO Wine – International Wine Festival of Romania este locul de întâlnire al antreprenorilor HoReCa, al profesioniştii din domeniu, dar şi al iubitorilor de vin. Fiecare dintre cele două ediţii a reunit peste 150 de crame din diverse pieţe externe. RO Wine este unul din cele mai așteptate evenimente din România dedicate vinurilor premium și superpremium.

Vernisajul Vinului Moldovenesc la Bucureşti

Un eveniment la fel de aşteptat pe piaţa din România a fost şi Vernisajul Vinului Moldovenesc, organizat tot de Oficiul Naţional al Viei şi Vinului – Wine of Moldova după doi ani de pauză, în premieră la București. Vernisajul Vinului Moldovenesc a fost un eveniment select dedicat publicului de business, dar și consumatorilor și iubitorilor de vinuri de calitate din România şi s-a desfăşurat între 29 – 30 octombrie 2022, la NORD Events Center by Globalworth Bucureşti. Timp de 3 zile, peste 3.000 de vizitatori, dintre care peste 500 profesioniști din industria de retail, industria HoReCa și rețelele de magazine specializate, cunoscători şi wine bloggeri au avut ocazia să descopere vinurile de calitate, „terroir”-ul regiunilor cu Indicație Geografică Protejată (IGP) şi să cunoască oamenii care muncesc zilnic în această industrie.

Peste 85% dintre sortimentele expuse la acest eveniment au fost vinuri premiate la cele mai prestigioase concursuri internaționale. Vernisajul Vinului Moldovenesc a reunit peste 40 de crame din Republica Moldova, atât nume cu notorietate, cât şi mici producători ce au pregătit vinuri exclusiviste, autentice, pe care le produc într-un număr limitat. De asemenea, vizitatorii au avut ocazia să testeze şi gusturi noi, fiind pregătite o mulţime de lansări. Organizatorii au pus la dispoziția vizitatorilor și un magazin specializat, de unde participanții au putut achiziționa sortimentele preferate.

Ne bucurăm nespus că acest eveniment de tradiție pentru noi, dedicat pasionaților de vin de pretutindeni, a avut loc pentru prima dată în București. Vinul moldovenesc este extrem de apreciat de consumatorii din România, care au participat în număr mare, a declarat Elizaveta Breahnă, Director Interimar, ONVV.

Retail & Horeca Distribution: Noi contacte şi potenţiali parteneri de distribuţie

Crame reprezentative din Republica Moldova au avut prilejul de a identifica noi parteneri de distribuţie în retailul tradiţional şi HoReCa din România şi la ediţia cu numărul VII a evenimentului anual Retail & HoReCa Distribution, organizat de Modern Buyer pe data de 29 septembrie la Hotel Qosmo din Braşov.

La acest eveniment de business, un număr de cinci crame din Republica Moldova au participat în calitate de expozanți, sub pavilion comun Wine of Moldova, obiectivul lor fiind acela de a aduce vinurile moldovenești pe rafturile comercianţilor tradiţionali şi în meniurile operatorilor HoReCa. Retail & HoReCa Distribution, singurul eveniment din România dedicat exclusiv industriei de distribuţie, a reunit şi în acest an peste 35 de companii cu distribuţie naţională şi regională.

Retaileri şi distribuitori din România, în vizite de lucru în Republica Moldova

În 2022, la invitaţia Oficiului Naţional al Viei şi Vinului, mai mulţi reprezentanţi din rândul marilor lanţuri de de retail modern din România, din sectorul de e-commerce precum şi antreprenori şi manageri din rândul companiilor de distribuţie în comerţul tradiţional şi HoReCa au participat la două misiuni comerciale în Republica Moldova. Scopul acestor vizite de piaţă a fost acela de a facilita dialogul şi a de a stabili noi parteneriate comerciale pentru o mai bună distribuţie a vinurilor moldoveneşti pe piaţa din România.

Agenda celor două vizite de piaţă în care au participat reprezentanţi ai Freshful, Profi România, Dinamica Distribution, Punctual Compimpex şi Geraico Prodcom a cuprins atât tururi ale unor vinării mari, medii şi mici cât şi cine de afaceri care au prilejuit discuţii directe cu antreprenori moldoveni din industria vinurilor. Vizitele cumpărătorilor profesionişti din România fac parte din programul de misiuni de trade, organizat de ONVV cu scopul de a facilita stabilirea parteneriatelor pentru o penetrare mai eficientă a Vinului Moldovei pe piața din România.

Ziua Naţională a Vinului, un eveniment emblematic

Ziua Naţională a Vinului a devenit, de-a lungul timpului, principala sărbătoare care pune în valoare tradiţiile milenare în vinificaţie. Prima ediție a Zilei Naționale a Vinului a fost organizată în anul 2002, sub patronajul Președintelui Republicii Moldova. Din 2014, ONVV organizează ZNV sub brandul unic de ţară „Vinul Moldovei”. Cel mai emblematic eveniment național – Ziua Națională a Vinului – a revenit, de asemenea, după doi ani de pauză. În zilele de 1 și 2 octombrie 2022, Piața Marii Adunări Naționale s-a transformat într-un orășel al vinului, care a găzduit 86 de vinării din întreaga țară. Cea de-a XXI-a ediție a avut ca slogan „Vinul meu aduce pace, Ura-n dragoste preface” – un apel la solidaritate cu întreaga filieră vitivinicolă și efortul depus la dezvoltarea sectorului. Ziua Națională a Vinului este un prilej pentru a celebra legendele și patrimoniul vinicol, succesele înregistrate de Vinul Moldovei, dar și pentru a cunoaște oamenii vinului și a-i premia pe cei mai buni.

Evenimentul a fost organizat cu suportul Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare și USAID Moldova.

De asemenea, în ajunul ZNV a avut loc, în premieră, concursul național de degustare – „Wine of Moldova Contest”.
La competiție s-au înscris 52 de vinării din țară cu peste 200 de mostre de vinuri produse din soiuri autohtone, (Fetească Albă, Fetească Regală, Rară Neagră, Fetească Neagră), din soiuri noi de selecție moldovenească (Viorica, Alb de Onițcani, Riton), cupaje obținute prin asamblarea cu soiuri europene, dar și băuturi alcoolice de origine vitivinicolă sau distilate de vin. Vinurile au fost evaluate de 20 de jurați, experți naționali și internaționali care provin din opt țări (Franța, România, Marea Britanie, Bulgaria, Cehia, Slovacia și Polonia). Câștigătorii concursului au fost premiați cu medalii de aur și argint, în data de pe 1 octombrie, în cadrul ceremoniei de inaugurare oficială a Zilei Naționale a Vinului. Timp de două zile, vinurile medaliate au putut fi degustate, la standul Oficiului Național al Viei și Vinului.

Elizaveta Breahnă, Director interimar, ONVV: „În acest an, sărbătoarea s-a desfășurat după un program adaptat contextului global și cu respectarea tuturor măsurilor de siguranță. Această ediție vine să facă o retrospectivă a succeselor din ultimii 21 de ani, este un omagiu adus comunității vitivinicole, este un apel la solidaritate pentru industria vinicolă și pentru toți oamenii care s-au implicat de-a lungul vremii și au contribuit la dezvoltarea acestui sector. Este de menționat importanța ramurii din punct de vedere social, în ea sunt implicați peste 52500 de fermieri și gospodării viticole și circa 240 de vinării. Împreună, aceste întreprinderi angajează, direct sau indirect, 15 % din forța de muncă activă a țării.”

Pe parcursul celor două zile, vizitatorii au putut participa la diverse activități culturale, precum: master-class-uri de olărit, sculptură în lemn, țesutul covoarelor, dar și ateliere dedicate degustărilor de vin și divin, completate de instruiri cu referire la consumul responsabil. Mai mult, vinăriile din țară au avut ușile deschise pentru turiștii dornici să descopere ofertele oenogastronomice și tezaurul cultural-artistic al regiunii.

Vă invităm să vizualizaţi un amplu Album de fotografii de la acest eveniment.

Vernisajul Vinului – „Magia Vinului Divin!”

Ne-am dorit să încheiem această selecţie prin a prezenta un alt proiect aştepat de industrie şi de publicul larg deopotrivă, şi anume Vernisajul Vinului – „Magia Vinului Divin” dedicat spumantelor, vinurilor alese și divinurilor de calitate.
După aproape patru ani de pauză, ONVV cu susținerea constantă a USAID Moldova, a organizat la Palatul Republicii din Chişinău, pe data de 9 decembrie 2022, ediţia jubiliară a evenimentului cu tema „Vernisajul Vinului – „Magia Vinului Divin, ediţia a XVIII-a!

Evenimentul a reunit în acest un număr record de 74 de producători locali, dintre care 31 au fost micii producători de vinuri, iar 15 producători de divin. Vernisajul s-a bucurat de peste 2.000 de vizitatori și au fost în total degustate 1970 de sticle.

O expoziţie de fotografii le-a amintit participanţilor de toţi cei care au fost, de-a lungul timpului, sursă de putere și de inovație pentru arta vitivinicolă din Republica Moldova. Vizitatorii au putut să le cunoască poveştile şi să le guste creaţiile vinicole, care se regăsesc printre cele peste 350 de vinuri expuse. Multe dintre acestea au fost premiate, atât la concursuri naţionale cât şi la cele internaţionale.

Tot în cadrul acestui eveniment, cei mai iscusiţi vinificatori au primit distincţii şi premii.

Elizaveta Breahnă, director interimar al ONVV a declarat: „Vernisajul Vinului este unul dintre evenimentele tradiționale dedicate celui mai reprezentativ ambasador al țării noastre: Vinul Moldovei. Evenimentul este o ocazie potrivită de a descoperi vinuri noi și noi valențe ale vinurilor care se bucură de apreciere internațională, de a comunica cu vinificatorii și amicii vinului, dar și pentru a afla preferințele consumatorilor. Vernisajul cu genericul „Magia Vinului Divin” revine după o pauză de apropare 4 ediții, de aceea în acest an vor fi un număr record de vinării participante și noutăți vinicole. Mai mult, ediția actuală cuprinde și o secțiune dedicată exclusiv divinurilor și distilatelor de vin, care va include sesiuni de prezentare, de degustare și de asociere corectă a divinurilor”.

Mai multe fotografii de la acest eveniment puteţi vizualiza şi în albumul oficial al evenimentului.

Mesaj de felicitare

În Ajunul Sărbătorilor de Iarnă, Elizaveta Breahnă, Director interimar ONVV, a adresat un mesaj de felicitare vinificatorilor, partenerilor de afaceri ai acestora şi nu în ultimul rând iubitorilor de vin:

„Intrăm în perioada sărbătorilor de iarnă și cu acest prilej, permiteți-mi să vă felicit şi să vă mulţumesc că sunteţi promotorii vinului moldovenesc. Vă invit să vă delectaţi cu un vin din gama Wine of Moldova alături de familie şi de prieteni, într-o astmosferă caldă, de sărbătoare! Vă doresc inspiraţie, prosperitate, un an nou plin de parteneriate profitabile! Sărbători de poveste!

Autor: Maria Hurduc

Sursa: modernbuyer.ro/wine-of-moldova/

Categorii
Știri Internaționale Știri Locale Toate Știrile

2 Vizite Trade cu reprezentanții din rețelele mari din România

Oficiului Național al Viei și Vinului în colaborare cu Modern Buyer România, a organizat anul acesta 2 vizite la mai multe vinării cu reprezentanții și buyerii de la marele rețele din România și ai companiilor de distribuție. Au fost organizate degustări ghidate și discuții privind detaliile comerciale, pentru crearea noilor colaborări pentru piața României.

Vinăriile susținute care au beneficiat de suportul financiar al Oficiului Național al Viei și Vinului în prima campanie trade sunt: Combinatul de Vinuri „CRICOVA” S.A., Radacini, Chateau Vartely Winery, Vinuri De Comrat, Vinaria din Vale, Asconi Winery, Winery Poiana, Mileștii Mici, Casa Vinicola Luca, Chateau Cojusna, Migdal-P.

O altă campanie orientată de această dată spre rețeaua de magazine Kaufland din Polonia, Trade Promo Polonia, a fost organizată în parteneriat cu importatorul TIM. În cadrul campaniei au fost susținute 3 companii din portofoliul TIM: Bostavan, DK Intertrade, Cimișlia. Scopul principal al proiectului îl constituie creșterea notorietății Vinului Moldovei la nivel internațional și promovarea vinurilor moldovenești pe piața poloneză

Cele două activități fac parte din programul de acțiuni cu accent pe comerț, organizat de ONVV cu scopul de a facilita stabilirea parteneriatelor pentru o penetrare mai eficientă a Vinului Moldovei pe piețele diferitor țări care prezintă interes pentru producătorii autohtoni. În rezultatul acesteia au fost inițiate discuții între reprezentanții distribuitorilor și producătorii moldoveni, care pot duce la legături de afaceri durabile și reciproc avantajoase.

Categorii
Știri Internaționale Știri Locale Toate Știrile

Wine Trips Reality Show România

Vinul Moldovei a trecut o dată în plus Prutul, fiind protagonistul show-ului Wine Trips România, prezentat de cunoscutul somelier Sergiu Nedelea. Filmările pentru sezonul trei al acestui show au fost realizate în Republica Moldova și au avut loc la 10 vinării, printre care: Chateau Vartely Winery, Mileștii Mici, Asconi Winery, Salcuta, Chateau Cojusna, Migdal-P, Vinuri De Comrat. Scopul principal al acestei colaborări este promovarea imaginii țării drept destinație oenoturistică atractivă în rândul turiștilor din România.

Emisiunea care le oferă privitorilor o experiență oenologică completă, este difuzată începând cu luna septembrie pe PRO TV Plus, PRO TV Chișinău și voyo.ro.

Categorii
Știri Internaționale Toate Evenimentele Toate Știrile

În 2022 s-a desfășurat cu brio cea de-a 10-a ediție a festivalului DeVin&DeGust

Datorită efortului echipei Oficiului Național al Viei și Vinului, dar și al producătorilor participanți, în 2022 s-a desfășurat cu brio cea de-a 10-a ediție a festivalului DeVin&DeGust, cu vinuri autentice, arome de primăvară, lume frumoasă!

Acesta este unicul eveniment din țară care celebrează Vinul Moldovei asortat cu bucate tradiționale și cultura specifică fiecărei regiuni cu Indicație Geografică Protejată (IGP) Republica Moldova.

Festivalul oeno-gastronomic mult așteptat a fost plin de informații noi și utile despre regiuni IGP pentru amatorii de vinuri, master-classuri de la somelieri și muzică de calitate a cântăreților autohtoni.

Și în acest an, ca de obicei, DeVin&DeGust a fost delicios în tot sensul cuvântului.

Categorii
Știri Internaționale Știri Locale Toate Evenimentele Toate Știrile

O legendă vie”, a revenit în 2022 după doi ani de pauză.

Vernisajul Vinului, eveniment select, dedicat promovării culturii vinului și a consumului vinurilor de calitate, desfășurat sub egida brandului de țară „Vinul Moldovei. O legendă vie”, a revenit în 2022 după doi ani de pauză.

În premieră, a fost organizată o ediție a Vernisajului la București. Vernisajul Vinului Moldovenesc a fost dedicat publicului de business, dar și consumatorilor și iubitorilor de vinuri de calitate din România.

Timp de 3 zile, peste 3.000 de vizitatori, dintre care peste 500 profesioniști din industria retail, industria HoReCa și rețelele de magazine specializate, amicii vinului, wine bloggeri, au avut ocazia să descopere vinurile de calitate, „terroir”-ul regiunilor cu Indicație Geografică Protejată (IGP) să cunoască oamenii care muncesc zilnic în această industrie.

În Chișinău, Vernisajul Vinului și-a celebrat în acest an majoratul, ajungând la cea de-a XVIII-a ediție, cu genericul „Magia Vinului Divin”, ce a avut loc pe data de 9 decembrie, la Palatul Republicii.

La ediția jubiliară din acest an a participat un număr record de 74 de vinării, dintre care 31 au fost micii producători de vinuri. Vizitatorii vernisajului „Magia Vinului Divin” au avut posibilitatea de a degusta vinuri și divinuri de calitate, care au fost apreciate cu medalii și distincții la concursurile internaționale, reunite sub brandul de țară „Wine of Moldova”.

Categorii
Știri Internaționale Toate Evenimentele Toate Știrile

Vinificatorii moldoveni au participat la un șir de evenimente B2B de promovare internațională

Vinificatorii moldoveni cu susținerea Oficiul Național al Viei și Vinului au participat la un șir de evenimente B2B de promovare internațională și anume: Ferment, Blue of the Danube și două ediții RoWine.

Oficiul Național al Viei și Vinului a susținut participarea a 14 vinării autohtone la cea mai importantă expoziție de profil din Polonia, Ferment Wine Experience, dedicată atât publicului de business cât și consumatorilor finali. La eveniment, 11 vinuri au fost prezentate în cadrul a 2 Masterclass-uri, dedicate Vinului Moldovei, unde toți iubitorii de vinuri de calitate au aflat despre tradițiile milenare în vinificație și despre ospitalitatea poporului moldovenesc.

În cadrul evenimentului Blue of the Danube care a avut loc recent la Londra, producătorii autohtoni au avut ocazia să-și prezinte vinurile importatorilor, distribuitorilor, somelierilor și reprezentanților mass media din Marea Britanie. La degustare au fost prezenți peste 50 de producători din 8 țări, cu aproape 200 de vizitatori.

Producătorii moldoveni au participat și la cele două ediții a evenimentului RoWine. International Wine Festival of Romania reprezintă un târg de vinuri Premium și Super Premium la care, bi-anual, participă producători din România, Europa și alte regiuni-cheie pentru lumea viticolă. La fiecare ediție, oaspeții evenimentului au ocazia să cunoască produsele vinăriilor din România, Europa și altor regiuni vinicole din lume, dar și o selecție gourmet impresionantă, precum și să participe la master class-uri și evenimente speciale cu implicarea unor profesioniști renumiți în domeniu.

Participarea producătorilor din Moldova la evenimente a fost finanțată de către Oficiul Național al Viei și Vinului, ca parte a eforturilor sistematice depuse pentru promovarea Vinului Moldovei, dar și pentru facilitarea stabilirii legăturilor de afaceri între vinificatorii din țară și potențiali parteneri de peste hotare.

Categorii
Știri Locale Toate Evenimentele Toate Știrile

2 Conferințe Naționale a filierei vitivinicole

Conferințele organizate periodic de ONVV, ce reunesc producătorii, specialiștii din domeniu, reprezentanții partenerilor locali și internaționali, reprezintă o platformă de discuții ce permite abordarea celor mai importante subiecte pentru sector, dar și un prilej de a face schimb de informații valoroase și de a găsi cele mai bune soluții la provocările cu care se confruntă industria. În anul 2022 au avut loc 2 conferințe ale filierei vitivinicole cu genericul „Anul Vitivinicol 2021″ și „Recolta Strugurilor 2022″.

Conferința Națională a Filierei Vitivinicole cu genericul „Anul Vitivinicol 2021″ a pus în discuție problemele pe care sectorul din Moldova a fost nevoit să le depășească în contextul crizei regionale, dar și potențiale soluții și oportunități care merită a fi analizate. Vorbitorii au descris noile tendințe mondiale în domeniu și au setat direcțiile de dezvoltare strategică a sectorului.

Conferința Națională a Filierei Vitivinicole cu genericul „Recolta Strugurilor 2022″ a avut scopul principal de a analiza anul vinicol 2022, de a discuta despre stocurile de vin cu care se intră în noua campanie de recoltă, starea fitosanitară a strugurilor, estimarea cheltuielilor la producerea unui kilogram de struguri, dinamica maturării strugurilor, dar și de a împărtăși unele recomandări ce țin de producerea vinurilor din recolta 2022.

Categorii
Știri Locale Toate Știrile

Ziua Națională a Vinului a revenit în Piața Marii Adunări Naționale

Anul acesta a fost unul bogat în evenimente pentru sectorul vitivinicol din Moldova. Echipa Oficiului Național al Viei și Vinului a depus eforturi considerabile pentru organizarea la nivel a celui mai mare eveniment a sectorului, mult așteptat atât de producători, cât și de consumatori, Ziua Națională a Vinului.

După doi ani de pauză, Ziua Națională a Vinului a revenit în Piața Marii Adunări Naționale cu sloganul „Vinul Meu aduce pace, ura-n dragoste preface”. Timp de 2 zile, peste 120.000 de vizitatori, amici ai vinului – turiști locali și străini – au avut ocazia să descopere vinurile de calitate, „terroir”-ul regiunilor cu Indicație Geografică Protejată (IGP) și să cunoască oamenii care muncesc zilnic în această industrie.

În semn de înaltă apreciere a tradițiilor și calității excelente a vinurilor din Republica Moldova, aproape fiecare vizitator a plecat acasă cu cel puțin o sticlă de vin cumpărată de la producătorii autohtoni, care au raportat vânzarea a peste 108.000 butelii de vin la Ziua Națională a Vinului 2022.