loader image
Categorii
Comunicate de Presă Știri Internaționale Toate Știrile

Cea mai mare selecție de vinuri moldovenești este acum disponibilă pe piața din România. ONVV în parteneriat cu TopDrinks.ro au lansat o amplă campanie de promovare a Vinului Moldovei

Vinul Moldovei este deja mai aproape de consumatorii din România. Cea mai mare selecție de vinuri produse de vinificatorii moldoveni reuniți sub brandul vinicol de țară „Vinul Moldovei. O legendă vie” este acum disponibilă pe TopDrinks.ro. Astfel, pagina magazinului online specializat, oferă spre vânzare 115 vinuri de la 14 crame din țara noastră și dispune și de o categorie specială dedicată vinurilor moldovenești.

Noua activitate face parte dintr-o amplă campanie de promovare a Vinului Moldovei pe piața românească – cea mai mare piață de exporturi. Inițiativa va dura 3 luni și este realizată de Oficiul Național al Viei și Vinului – instituție responsabilă pentrupromovarea produsului mândriei naționale, prin intermediul campaniilor și activităților implementate la nivel local și internațional.

Irina Bîstrițchi, director adjunct, Oficiul Național al Viei și Vinului: „Vinul Moldovei este cel mai reprezentativ ambasadorul al țării noastre peste hotare țării și a devenit sinonim al calității în rândul consumatorilor din România. De aceea, ne-am dorit să le oferim posibilitatea cunoscătorilor și amicilor vinului din România de a cunoaște și de a se delecta cu vinurile produse în Republica Moldova. Parteneriatul cu un retailer online din România este o alegere firească pentru Oficiul Național al Viei și Vinului, având în vedere evoluția achizițiilor de produse din ultimul an. De altfel, activitatea de promovare a vinurilor moldovenești pe piața românească rămâne a fi o prioritate și în anul 2021, fiind o componentă a strategiei de comunicare pe care am adoptat-o în ultima perioadă.”

Astfel, pe TopDrinks.ro pot fi achiziționate vinurile produse de vinăriileAsconi Winery, Vinăria DAC, Kazayak Vin, Mileștii Mici, Rădăcini, Timbrus, Mircești, Chateau Vartely, Poiana Winery, Gitana, Chateau Cristi, Purcari, Fautor și Cricova. Iar în următoarele 3 luni, consumatorii de peste Prut vor putea să procure vinuri la prețuri promoționale, iar la cumpărarea unui set de 6 produse, vor primi cadou un termometru digital pentru vin. Mai mult, cumpărătorii vor avea ocazia să comande vinurile preferate, fără costuri suplimentare de transport și la prețuri promoționale. 

În primul semestru al acestui an, pe piața românească s-a menținut în topul țărilor pentru exporturile de vinuri moldovenești. Astfel, în primele 6 luni ale lui 2020, au fost exportate 3,222 de milioane de litru care au adus încasări de 129,8 milioane de lei moldovenești.

Despre Oficiul Național al Viei și Vinului 

ONVV este expertul nr.1 în sectorul vitivinicol, care contribuie la reglementarea și dezvoltarea domeniului, servind drept platformă pentru acțiunea comună a tuturor celor implicați în creșterea competitivității produselor vinicole, valorificarea autenticității și orientarea spre consumator. Printre obiectivele sale de bază se numără diversificarea piețelor de desfacere și promovarea vinurilor moldovenești prin programul național și brandul național vinicol „Vinul Moldovei. O legendă vie”.

Categorii
Comunicate de Presă Toate Știrile

Campanie susținută de ONVV: Donează plasmă convalescentă pentru bolnavii în stare gravă!

Oficiul Național al Viei și Vinului (ONVV) se implică în lupta contra COVID-19. Alături de vinificatorii reuniți sub brandul vinicol de țară „Wine of Moldova. A legend alive”, ONVV se alătură campaniei de sensibilizarea a populației pentru a dona plasmă convalescentă pentru bolnavii de COVID-19, care sunt în stare gravă.

Inițiativa vine în condițiile în care rezervele de plasmă,  vitale pentru recuperarea pacienților infectați cu acest virus, sunt pe sfârșite. Iar un singur donator poate salva trei vieți, pentru că plasma conține anticorpi împotriva infecției, care ajută organismul să lupte și să o distrugă.

Cristina Frolov, directoare, Oficiul Național al Viei și Vinului: „Este firesc ca în momentele grele să oferim ajutorul, să ne unim eforturile pentru a opri răspândirea pandemiei de COVID-19, dar și pentru a oferi speranță celor care se află pe patul de spital. Oficiul Național al Viei și Vinului se solidarizează cu întreg sistemul medical, de aceea, venim cu acest apel către toate persoanele care s-au tratat și pot să participe la fortificarea tratamentului pentru pacienții care se află în stare gravă. Totodată, în această perioadă, pe lângă activitățile de suport destinate redresării sectorului vinicol, ONVV alături de vinificatorii reuniți sub brandul de țară dau dovadă de spirit civic și se implică într-o amplă campanie socială.”

Campania se va desfășura timp de o lună, până în data de 30 decembrie, și este realizată în parteneriat cu postul de televiziune Publika TV. În această perioadă, potențialii donatori sunt îndemnați să dea dovadă de solidaritate și să se implice în acțiunile de salvare de vieți. Astfel, pe lângă pachetul alimentar, Oficiul Național al Viei și Vinului cu susținerea reprezentanților sectorului vitivinicol din țară îi răsplătește cu câte o sticlă de vin, încurajând consumul responsabil al vinului de calitate.

Astfel, donatori de plasmă convalescentă pot fi doar bărbați, cu vârste cuprinse între 18 și 60 de ani, care au avut și s-au tratat de COVID-19 și nu suferă de boli cronice. Mai multe detalii despre punctele de donare a plasmei puteți afla la numerele de telefon:  022109050 (Chișinău), 023171393 (Bălți), 029981305 (Cahul).

Despre Oficiul Național al Viei și Vinului (ONVV) ONVV este expertul Nr.1 în sectorul vitivinicol, care contribuie la reglementarea și dezvoltarea domeniului, servind drept platformă pentru acțiunea comună a tuturor celor implicați în creșterea competitivității produselor vinicole, valorificarea autenticității și orientarea spre consumator, încurajând consumul responsabil al vinului de calitate. Printre obiectivele sale de bază se numără diversificarea piețelor de desfacere și promovarea vinurilor moldovenești prin programul național și brandul național vinicol „Vinul Moldovei. O legendă vie”.

Categorii
Comunicate de Presă Toate Știrile

Oficiul Național al Viei și Vinului are un nou director. Cristina Frolov: „Problemele cu care se confruntă sectorul vitivinicol solicită multă colaborare și conlucrare cu toți membrii industriei”

Oficiul Național al Viei și Vinului (ONVV) are un nou director. În urma concursului desfășurat de Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, pentru funcția de vârf a instituției a fost aleasă Cristina Frolov cu 6 voturi din 8. Astfel, potrivit ordinului Ministerului, Cristina Frolov își începe activitatea din data de 23 noiembrie 2020 pentru un mandat de 4 ani.

Timp de opt ani, Cristina Frolov a fost manager general al vinăriei „Castel MIMI”, perioadă în care a gestionat întreg procesul de renovare a castelului, care ulterior a fost repus în circuitul turistic național și regional. Mai mult, Cristina Frolov a fost membru al Consiliului de Coordonare al ONVV, reprezentând Asociația Vitivinicolă a Regiunii Geografice Delimitate „Codru” și a deținut funcția de președinte a Asociației  Națională pentru Turism Receptor (ANTRIM), organizație ce are ca misiune pentru promovarea sectorului turismului din țară. La fel, ea a absolvit Academia de Studii Economice de la București, e căsătorită și educă doi copii.

La început de mandat, într-o scrisoare expediată către toți reprezentanții sectorului vitivinicol din Moldova, reuniți sub brandul vinicol de țară „Wine of Moldova. A legend alive”, noul director a enunțat și prioritățile de lucru setate pentru perioada următoare.

 Cristina Frolov, director, Oficiul Național al Viei și Vinului: „Industria vinicolă din Moldova trece printr-o perioadă a schimbărilor, iar problemele cu care ne confruntăm solicită multă colaborare și conlucrare cu toți membrii sectorului. Este nevoie să depunem și mai multe eforturi pentru a promova brandul vinicol de țară, care va avea ca efect creșterea exporturilor vinurilor de calitate. Mai mult, ne propunem să conlucrăm pentru a simplifica procedurile de export, impozitare și certificare, de acces la subvenții și fonduri de dezvoltare, de atragere de investiții suplimentare, care să fie utilizate pentru protecția mediului, pentru consolidarea imaginii și a face față competiției de pe piață prezentată de vinurile ieftine produse în alte țări ale lumii unde condițiile climaterice permit producerea cu niște costuri mult mai mici decât în Republica Moldova. În aceste direcții ne vom consolida eforturile întrucât este nevoie să fie întreprinse acțiuni rapide și curajoase, iar noi, reprezentanții sectorului vinicol trebuie să ne unim forțele și să acționăm împreună pentru binele industriei.”

Despre Oficiul Național al Viei și Vinului (ONVV)

ONVV este expertul Nr.1 în sectorul vitivinicol, care contribuie la reglementarea și dezvoltarea domeniului, servind drept platformă pentru acțiunea comună a tuturor celor implicați în creșterea competitivității produselor vinicole, valorificarea autenticității și orientarea spre consumator. Printre obiectivele sale de bază se numără diversificarea piețelor de desfacere și promovarea vinurilor moldovenești prin programul național și brandul național vinicol „Vinul Moldovei. O legendă vie”.

Categorii
Comunicate de Presă Toate Știrile

Gheorghe Arpentin, primul cetățean moldovean cu funcție înaltă la OIV

Gheorghe Arpentin, primul cetățean moldovean cu funcție înaltă la OIV, pe final de mandat la șefia Oficiului Național al Viei și Vinului: Programe de asigurarea a calității, extinderea pe noi piețe externe și cel mai mare număr de medalii pentru Vinul Moldovei

Timp de patru ani, în calitate de director al Oficiului Național al Viei și Vinului, Gheorghe Arpentin, a implementat o serie de programe și a venit cu inițiative inovative pentru sectorul vitivinicol din Republica Moldova. În această perioadă, țara noastră a devenit mult mai vizibilă la nivel internațional, inclusiv datorită colaborării cu experții străini și presa de specialitate din întreaga lume, iar Vinul Moldovei a reușit să se evidențieze la cele mai prestigioase  concursuri mondiale de specialitate și să acumuleze cele mai mare număr de medalii din istorie, care confirmă calitatea înaltă a acestora.

Competentele în științe tehnice, dar și experiența acumulată în stagiile de studiu din Franța au fost transpuse în cele mai importante proiecte realizate între anii 2016-2020. Printre acestea se numără: proiectul „Strategia Vinul Moldovei 2030”, lansarea sistemului informațional automatizat „Registrul Vitivinicol”, programe de asigurare a calității produselor vitivinicole, dar și evenimente organizate, în premieră, destinate reprezentanților sectorului alături de zeci de campanii ample de promovare pe cele mai mari piețe de desfacere.

Doctor habilitat în științe tehnice, Gheorghe Arpentin a deținut funcția de director al Oficiului Național al Viei și Vinului între anii 2016-2020. Gheorghe Arpentin este unul dintre cel mai cunoscuți profesioniști moldoveni în rândurile experților internaționali. Iar în perioada mandatului său a fost ales să conducă comisia „Siguranță și Sănătate” din cadrul Organizației Internaționale a Viei și Vinului (OIV), devenind astfel primul cetățean al Republicii Moldova cu o funcție importantă în cadrul organizației internaționale care studiază din punct de vedere științific și tehnic sectorul vitivinicol mondial, vinul și produsele derivate din viță-de-vie. Este membru al asociațiilor internaționale de profil de peste hotare, iar anterior a fost președintele Uniunii Oenologilor din țară, primul președinte al Uniunii Vitivinicole a Regiunii geografice „Valul lui Traian”, fondator și mai apoi Președinte al Asociației Micilor producători de vinuri. În prezent, gestionează o podgorie de 25 ha de viță-de-vie și produce  vinurile marca „Pelicanul Negru”.

Calitatea și autenticitatea Vinului Moldovei – o prioritate

Pentru asigurarea calității și competitivității produselor vitivinicole, alături de echipa ONVV, Gheorghe Arpentin a implementat proiecte de valorificare a vinurilor cu IGP/DOP. Anual, suprafețele alese pentru producerea acestei categorii de vin au crescut cu aproximativ  25%, iar în procesul de monitorizare a trasabilității producerii produselor vitivinicole cu IGP au fost incluse10 000 de hectare și 80 de vinării. Mai mult, doar în ultimii ani, filiera asigurării calităţii și conformităţii produselor vitivinicole a fost lansat Sistemul informațional automatizat care asigură imparțialitatea și corectitudinea comisiei de degustare și a fost obținută certificarea în sistemului de management al calității (ISO).

„Strategia Vinul Moldovei 2030”, proiect de referință pentru dezvoltarea ulterioară a sectorului vitivinicol, a fost elaborată în ultimii ani, cu participarea experților străini, profesioniști recunoscuți în domeniile lor de activitate (viticultură, producerea vinului, educație-cercetare-inovații, mediul de afaceri și reglementări, marketing și comunicare, divinul și băuturile pe baza distilatelor din vin).  Documentul se aliniază astfel prevederilor Strategiei Naționale de Dezvoltare „Moldova 2030”, ale Strategiei Naționale pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, ale Agendei de Dezvoltare Durabilă 2030 și ale Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană.

La fel, au fost desfășurate o serie de acțiuni în scopul promovării tehnologiilor avansate și a inovațiilor în domeniul viticulturii și vinificației, în vederea fortificării calității produselor vitivinicole moldovenești. Astfel, implementarea noilor tehnologii a fost structurat în jurul a patru proiecte fundamentale: „Struguri de Calitate”, „Terroir Viticol”, „FlaveDor”, „Academia Vinul Moldovei”, PQUP&Mentorat mici producători .

În scopul diseminării cunoștințelor și tehnologiilor moderne, în anul 2017, a început să fie organizată Conferința Națională a Filierei Vitivinicole – eveniment bi-anual – pe parcursul căreia erau anunțate date despre producția de struguri, despre recoltă dar și informații despre exporturi. La fel, ONVV a devenit principala sursă de informații despre situația din sector, iar în urma unei colaborări cu Serviciu Vamal și platforma ASYCUDA a fost elaborată o analiză operațională de calitate despre volumul exporturilor și importurilor și a fost lansată revista electronică despre starea industria INFOWINE.

Vinul Moldovei – o prezență vizibilă pe piețele internaționale

Fiind conștient de principalele provocări ale sectorului,  alături de echipa ONVV, dar și cu suportul experților străini, Gheorghe Arpentin a fost implicat în implementarea strategiei de valorificare a imaginii Vinului Moldovei prin programe de marketing.

Unul din cele mai mari succese ale mandatului a fost atribuirea titlului de „cea mai premiată țară din Europa de Est” și sutele de medalii câștigate. Anual, la nivel internațional, au fost organizate peste 30 de eveniment pe piețele externe, dintre care mai mult de o treime dintre aceste sunt expoziții reprezentative ale industriei, care au generat zeci de campanii PR internaționale în favoarea Vinului Moldovei, cu vizibilitate în sute de  publicații online.

La fel, pentru prima dată, în 2019, a fost organizat Summitul jurnaliștilor străini, reprezentanți ai presei de specialitate de talie mondială din domeniul vinului. Evenimentul a generat 65 de articole publicate în presa internațională despre Vinul Moldovei, dar și 10 apariții în media naționale. La fel, după vizitele experților străini, despre sectorul vinicol din Moldova au scris publicațiile internaționale Forbes, Reuters, LePoint, Maininger, The Economist, Somelier International, La Vigne, Terres du Vins etc.

Pentru prima dată, Ziua Națională a Vinului a crescut vizibil, s-a extins sa spațiu de desfășurare și a fost organizată după noi standarde de calitate. Timp de 2 ani la rând, cea mai reprezentativă sărbătoarea națională a fost marcată în România – piață principală de export. La fel, evenimentul desfășurat după un nou concept dictat de pandemie a adunat 170 de participanți la primul webinar online transcontinental, care a fosr găzduit de Jamie Goode, scriitor și jurnalist de vinuri.

Valorificarea rezultatelor obținute în cadrul diferitor concursuri internaționale de vinuri  s-a transpus și în prima ediție a revistei informative „Catalog al vinurilor de aur ale Moldovei”, iar creșterea vizibilității ofertei oenoturistice  a fost promovată prin intermediul  primului ghid dedicat turismului vinicol din Moldova, care a fost tradus în 7 limbi.

Categorii
Comunicate de Presă Toate Știrile

Brandul Vinicol de țară Wine of Moldova este onorat prin Moneda Jubiliară „Vinurile Moldovei”, lansată recent de Banca Națională a Moldovei, alături de personalități remarcabile și valori naționale.

Banca Națională a Moldovei a pus în circulație opt monede jubiliare și comemorative ca mijloc de plată și în scop numismatic. Moneda din argint consacrată Vinurilor Moldovei va completa seria de monede „Altele”. Are valoarea nominală de 50 lei și un tiraj de 500 unități.

Monedele jubiliare și comemorative, ambalate în capsule de metacrilat transparent și cutii de prezentare, sunt însoțite de certificate de autenticitate redactate în limbile română și engleză, semnate de guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei.

Monedele jubiliare și comemorative emise de Banca Națională se comercializează prin intermediul băncilor licențiate din Republica Moldova.

Categorii
Regiuni IGP Toate Vinăriile

Vinăria Ialoveni

Vinăria Ialoveni

”Vinuri Ialoveni” SA – întreprindere vinicolă bine cunoscută în Republica Moldova şi peste hotarele ei, pentru faimosul brand de vinuri peliculare IALOVENI (HERES).

Istoria fabricii datează în îndepărtatul an 1857, în care pe teritoriul actual al fabricii au fost construite beciurile lui Murzin unde se produceau vinuri, deoarece după anexarea în anul 1812 de către Imperiul Rus, Basarabia devenise furnizorul principal de vinuri.

”Ialoveni”(HERES) este o producție delicată, unicală în Republica Moldova, care și-a cîștigat popularitatea și renumele său mondial pentru gustul și aroma sa irepetabile. Sunt vinuri pline de finețe, dă senzația de nobleță, rafinament și eleganță.

Întreprinderea produce nu numai vinuri peliculare, dar și Vermouth, vin aromatizat, băuturi tari, brandy și divin. Mândria noastră este băutura tare de colecție ”Akademos”, care este nu pur și simplu o băutură, aceasta este un stil al vieții în care găsim finețe, armonie, expresivitate. Acesta este și stilul întreprinderii, întotdeauna pledînd pentru calitate înaltă și noi victorii.

Tradiţiile istorice a vinificatorilor împreună cu tehnologiile moderne avansate au determinat o calitate înaltă a vinurilor produse de SA „Vinuri Ialoveni”.

Despre calitatea producției ”Vinuri Ialoveni” SA vorbesc cele peste 150 medalii de Aur, Argint și 6 Grand Prix, obţinute la prestigioasele concursuri naționale şi internaţionale a vinurilor .

1857

Produse

Ialoveni Sec, Ialoveni Tare

Ialoveni Sec – aromă plăcută cu savoare de flori, gust bine constituit, ușor picant.

Ialoveni Tare – aromă discretă de pâine proaspătă de secară în sembioză cu nuci prăjite.

Akademos

Akademos- Buchet expresiv, complex, gust moale, armonios, amărui-picant, cu nuanțe de nucușoare prăjite și fructe uscate.

Ialoveni Desert

Ialoveni Desert reserva 1990 – buchet fin, gust armonios, catifelat, cu nuanţe de citrice, nuci prăjite şi ciocolată.

Contacte

Adresa: str. Alexandru cel Bun 4, Ialoveni 6801

Categorii
IGP Valul lui Traian Regiuni IGP Toate Vinăriile

Vinăria Taraclia

Taraclia

Vinăria Taraclia a fost fondată în 1955 și se află în sudul Moldovei în orașul Taraclia.

VIILE NOASTRE

Baza de resurse a companiei noastre este reprezentată de 180 hectare de viță de vie. Podgoriile au fost întemeiate în anii 2000-2005 și sunt reprezentate de soiuri, recunoscute la nivel internațional: Cabernet Sauvignon, Merlot, Pinot Noir, Chardonnay, Sauvignon Blanc.

TERROIR

Sudul Moldovei este caracterizat prin climat temperat continental, influențat de proximitatea Mării Negre. Solul este mai puțin fertil, având straturi de nisip și lut, ceea ce este benefic pentru vița de vie.

VINURI TARACLIA

Compania nostră produce vinuri de soi (Cabernet Sauvignon, Merlot, Pinot Noir, Chardonnay, Sauvignon Blanc), precum și cupaje. Între 1990 și 2020 compania noastră a câștigat mai mult de 80 de medalii. În 2020 Vinăria Taraclia a câștigat o medalie de bronz la concursul internațional IWSC pentru Merlot (roada anului 2019).

VINURI DE COLECȚIE

Inima vinăriei este colecția de vin, compusă din 10 mii de sticle de vinuri din anii 1960-2000. Cea mai veche sticlă de vin e cu roada anului 1906.

1955

Produse

Chardonnay

Un vin alb cu arome de mere galbene, pere, caise, completate cu note fine de pepene galben, ananas și mango. Gustul catifelat echilibrează arome dulci ale vinului.

Cabarnet Sauvignon

Cabernet Sauvignon posedă arome de cireșe, coacăză neagră, completate cu note fine de prună uscată și caracter picant de piper negru. Gustul e puternic, taninos plăcut.

Merlot

Un vin roșu sec cu arome de cireșe coapte, coacăză roșie și nuanță de frunze, completate cu gustul de fructe negre proaspete și note fine de violă.

Contacte

Adresa: Taraclia, str. Voczalinaia, 74

Categorii
Comunicate de Presă Toate Știrile

„Eu deVIN sărbătoare”: Celebrăm împreună cu milioane de oameni Ziua Națională a Vinului 2020

Cea mai importantă sărbătoare a sectorului vitivinicol dedicată produsului mândriei naționale și patrimoniului vinicol al țării noastre, Ziua Națională a Vinului, a fost inaugurată. Cu sloganul „Eu deVIN sărbătoare”, cea de-a XIX-a ediție este un apel la solidaritate cu industria vitivinicolă, vinificatorii, oenologii și alți profesioniști care s-au implicat de-a lungul vremii și au contribuit la dezvoltarea acestui domeniu. Evenimentul, marcat tradițional în primul week-end al lunii octombrie, are loc în acest an după un program adaptat, cu respectarea măsurilor de siguranță impuse de situația pandemică actuală.

În acest context, ceremonia oficială, în format restrâns, s-a desfășurat la vinăria „Rădăcini”, deținătoarea „Marelui Premiu” 2020. Oficialii prezenți la eveniment au mulțumit oamenilor care muncesc în domeniu și au venit cu un îndemn de a continua să celebrăm tradițiile milenare în vinificație, alături de cei dragi.

Ion Chicu, prim-ministru: Ziua Națională a Vinului este un prilej extraordinar pentru a felicita toți vinificatorii, toți viticultorii din Republica Moldova cu această sărbătoare, pe care o celebrăm toamna, atunci când se vede rezultatul muncii depuse nu doar pe parcursul ultimului an, dar de la plantarea viței-de-vie, la îngrijirea ei, iar în cazul vinificatorilor, de la investițiile pe care le efectuează și până la cucerirea piețelor. Ne închinăm pentru faptul că în aceste momente complicate pentru țară și lumea întreagă, viticultorii și vinificatorii  au curajul de a munci, de a se trezi cu noaptea în cap și de a merge fie la podgorii, fie la întreprinderile vinicole pentru a produce vinul, produsul care ne-a dus faima în întreaga lume. Guvernul Republicii Moldova va continua să vină cu măsuri de susținere a agriculturii și, în special, a viticultorilor. Pentru politica bugetar fiscală vom veni, anul viitor, cu unele modificări care vor stimula exportul, mă refer și la modificarea cotei TVA, măsură care va susține în mod special exportatorii de vinuri.”

Ion Perju, ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului: Acum 19 ani, Ziua Națională a Vinului era doar o mică sărbătoare națională. Astăzi, avem un festival care este celebrat inclusiv la nivel internațional. Mă adresez cu cuvinte de mulțumire tuturor celor care se dedică acestei nobile îndeletniciri, pentru că viticultura este mai mult decât o profesie. Vă mulțumim pentru promovarea și susținerea industriei vitivinicole, pentru rezultatele frumoase pe care țara noastră le obține la concursuri internaționale. Vinul Moldovei este un produs care aduce un plus de valoare fiecăruia dintre noi, pentru că ne asociem cu această ramură. Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului va susține talentul, efortul și munca vinificatorilor din țară, venind cu instrumentele necesare pentru a produce mai multă calitate dar și alte produse noi.”

În mod tradițional, ceremonia de inaugurare a Zilei Naționale a Vinului a inclus decernarea medaliilor de recunoștință și a premiilor care marchează succesele remarcabile ale reprezentanților sectorului vitivinicol pe parcursul anilor, dar și cele din ultimul an.

Gheorghe Arpentin, directorul Oficiului Național al Viei și Vinului: Situația pandemică actuală ne-a făcut să dăm dovadă de inovație, să găsim soluții pentru ca flacăra Zilei Naționale a Vinului să nu se stingă, să continuăm să o transmitem generațiilor. De 19 ani creștem un eveniment care deja a devenit un patrimoniu național. Sărbătoarea este importantă pentru noi toți,  iar în acest an, împreună cu milioane de oameni, o celebrăm acasă, alături de cei dragi, în familie, cu rude și prieteni. Vinul nostru este acel produs care ne caracterizează ca națiune, care atrage vizitatorii străini și poziționează Republica Moldova pe harta mondială a turismului.
în acest an, păstrăm vizibilitatea Zilei Naționale a Vinului și la nivel internațional, prin degustații online, alături de jurnaliști specializați în domeniul vitivinicol.
Vă îndemn să spuneți Eu deVIN sărbătoare” și să celebrați împrenă cu noi Ziua Națională a Vinului – cea mai mare sărbătoare a tradițiilor din Moldova.

În acest an, tradiționala sărbătoare care se desfășura în Piața Marii Adunări Naționale este înlocuită cu un șir de evenimente în spațiul media și în vinoteci. Evenimentul este celebrat și de vinăriile din țară, care organizează în aceste două zile, cu respectarea măsurilor de siguranță,  excursii în grup pe teritoriul cramelor și la podgorii, degustări, evenimente culturale. Ziua Națională a Vinului este marcată și peste hotare – mai mulți jurnaliști notorii, specializați pe domeniul vitivinicol, urmează să participe la o degustare online a Vinului Moldovei, înlocuind astfel vizitele tradiționale de presă, specifice sărbătorii. Evenimentul va putea fi urmărit pe pagina de Facebook Wine of Moldova, începând cu ora 19:00.

Totodată, cu ocazia Zilei Naționale a Vinului, în zilele de 3 și 4 octombrie în Scuarul Catedralei Mitropolitane „Nașterea Domnului” se vor desfășura expoziții și instalații tematice:

  • Expoziția de etichete ale sticlelor de vin produse în anii 1950-1990 în Republica Moldova.
  • Expoziție-retrospectivă cu cele mai importante momente din cei 19 ani de desfășurare a Zilei Naționale a Vinului.
  • Zona Foto „Eu deVIN sărbătoare” pentru a surprinde cele mai frumoase amintiri.

Urmăriți site-ul wineday.wom.infinitylabz.com, pagina de Facebook a evenimentului, dar și paginile „Wine of Moldova” pe Facebook și Instagram, pentru a afla cum puteți participa și pentru a fi la curent cu noutățile Zilei Naționale a Vinului 2020!

Ziua Națională a Vinului este organizată de Oficiul Național al Viei și Vinului, Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Primăria municipiului Chișinău și asociațiile producătorilor de produse vitivinicole cu IGP „Codru”, „Valul lui Traian”, „Ștefan Vodă”, „Divin”.

Categorii
Comunicate de Presă Știri Internaționale Toate Știrile

Ziua Națională a Vinului a fost marcată și peste hotarele țării! Vinul Moldovei i-a impresionat pe jurnaliștii și specialiștii străini

Așa cum spune tradiția, Ziua Națională a Vinului a fost celebrată și peste hotarele țării. Într-un nou format, 9 invitați străini specializați în domeniu, din Marea Britanie, Franța, Canada, Olanda, Moldova, SUA, Danemarca, Belgia, Asia și-au spus într-un glas „Eu deVIN sărbătoare” (en. „My Moldovan Wine Day”) și au degustat 4 vinuri emblematice produse în Republica Moldova. Webinarul de excepție a fost organizat de Oficiul Național al Viei și Vinului și a fost dedicat celei de-a XIX-a ediții a Zilei Naționale a Vinului.

Irina Bîstrițchi, vice director, Oficiul Național al Viei și Vinului: „Suntem bucuroși să fim gazdele unui eveniment la care participă mii de oameni din toate colțurile lumii. Ne-am adunat aici pentru a celebra Vinul Moldovei și tradițiile milenare în vinificație. Cea de-a XIX-a ediție a Zilei Naționale a Vinului, cu sloganul „Eu deVIN sărbătoare” (en. „My Moldovan Wine Day”) vă permite să descoperiți vinurile de calitate produse în Moldova din soiuri indigene. Degustarea online este o continuare firească a sărbătorii vinului și vine să celebreze evenimentul care ne duce faima în întreaga lume.”

Evenimentul transmis live pe pagina de Facebook Wine of Moldova a avut ca scop să consolideze sentimentul de mândrie națională pentru produsul care ne-a adus faima în lume. Degustarea transcontinentală online a fost moderată de scriitorul londonez specializat în vinuri Jamie Goode, iar participanții sunt cunoscuți pentru aportul publicistic pe care îl au pentru a dezvolta această industrie.

Jamie Goode, scriitor londonez specializat pe vinuri: „Cu această ocazia specială, avem alături de oameni din întreaga lume, iar astăzi vom face o călătorie virtuală într-o regiune pe care mulți dintre noi încă urmează să o descopere. Moldova are cea mai mare densitate a podgoriilor din întreaga lume, pe care cresc 70 de tipuri diferite de struguri. În opinia mea, Moldova este o țară cu un mare potențial și sunt sigură că veți avea aceeași opinie după ce vom degusta cele 4 vinuri.”

Frank Smulders,  Master of Wine, Olanda: Am fost în Moldova o singură dată și am făcut și unele degustări. Pot să spun că vinurile au o calitate impresionantă, cu toate acestea însă, Moldova rămâne a fi un teritoriu mai puțin cunoscut, ca fiind parte a Europei. Este nevoie ca și consumatorii străini să cunoască că această țară oferă o calitate impresionantă.”

Robert Joseph, consultant  în domeniul vinului, Marea Britanie : „În ultimii 10 ani, vinurile produse în Moldova au înflorit, iar impactul schimbărilor adus de tinerele generații este evident. Vorbim aici de vinării care înregistrează schimbări frumoase și fac o muncă extraordinară. Sunt fascinat de vinurile de cupaj din Moldova care conțin o combinație de struguri locali și internaționale, care dau naștere unor vinuri complexe pe care nicio altă regiune din lumea nu le poate produce.”

Jacques Orhon, maestru-somelier și fondator al „Asociației Canadiene a Somelierilor”, Quebec: „Am vizitat Moldova pentru prima dată anul trecut, am fost la mai multe vinării și am avut ocazia să degust mai multe vinuri. Am fost impresionat de aceste vinării, dar și de ospitalitatea oameni. Pot să spun că combinația dintre soiurile locale și cele internaționale dau naștere unor vinuri cu personalitate.”

Julia Scavo, somelier,  „Cel mai bun somelier din România 2018”, România: „ Cred că vinurile din soiuri locale trebuie să fie mai cunoscute. Am văzut mari diferențe dintre soiurile locale cultivate în Moldova și România. Spre exemplu, calitate soiului Feteasca Alba din Moldova oferă mai multe prospețime, mai multe finețe. Aceste vinuri devin mult mai interesante atunci când sunt asociate cu gastronomia locală, iar moldovenii trebuie să se concentreze pe vinurile produse dintr-un singur soi.”

Experții și jurnaliștii străini au degustat „Negru de Purcari” de la vinăria „Purcari”, „Negre” de la vinăria „Fautor”, „Feteasca Neagră Individo” de la „Chateau Vartely”, „Harap Alb” de la vinăria „Minis Terrios”.

Impresii despre vinuri

1. „Negru de Purcari” – de la vinăria „Purcari”

Michelle Williams, scriitoare independentă premiată în domeniul vitivinicol, SUA: „Este un vin fantastic și sunt surprinsă cât de modern este, totuși păstrându-și acele note de maturitate. În opinia mea este un vin „ food friendly wine”, pentru că se poate asociat perfect cu legume sau carne și doar discutând despre ele, mă face să vreau să mai degust un pahar. Sunt sigură că acest vin poate să reziste unor vinuri produse în California.”

Jacques Orhon, maestru-somelier și fondator al „Asociației Canadiene a Sommelierilor”, Quebec: „Am degustat acest vin cu mare curiozitate și am găsit extrem de interesant, cu note fine de ciocolată, fructe de pădure și un echilibru al acidității.”

Julia Scavo, somelier,  „Cel mai bun somelier din România 2018”, România: „Acest Negru de Purcari este o clonă cu soiul saperavi, dar scoate în evidemță finețea. Aș dori să-i felicit pe producători pentru atenția la detalile  mici, care scot în evidență prospețimea, gustul îndrăzneț, iar maturarea în butoi de stejar este deosebit de bună.”

Jamie Goode, scriitor londonez specializat pe vinuri: „Mi-a plăcut mult acest vin și capacitatea de a se extinde pe plan internațional. Este un stil accesibil, cu nuanțe de fructe și note de stejar. Am observat o personalitate aparte, care se direnețiază față de alte vinuri, ceea ce-l face memorabil pentru o perioadă lungă de timp.”

2. „Negre”de la vinăria „Fautor”


Andre Devald, scriitor specializat pe vinuri, Danemarca: „Acest vin a fost preferatul meu când am vizitat Moldova acum câțiva ani, are o coloană vertebrală foarte taninică. Aș mai aștepta un an sau doi pentru ca a-l aprecia din nou.”

Marc Vanhellemont, jurnalist independent în domeniul vinului și gastronomiei, Belgia/Franța: „Parfumul floral m-a fascinat, este un exemplu foarte bun pentru soiul local și are un caracter pe care prefer să-l găsesc în vinuri.”

3. „Feteasca Neagră Individo” de la „Chateau Vartely”

Frank Smulders,  Master of Wine, Olanda: „Fără îndoială, îmi place acest vin, datorită abundenței sale de arome de fructe și a prospețimii extraordinare. Nu este deloc greu, iar personal cred că este un vin pe care îl beți pentru a vă relaxa și a vă bucura de o seară liniștită.”

Julia Scavo, somelier,  „Cel mai bun somelier din România 2018”, România: „Am degustat acest vin ani la rând, iar acum vă pot spune că este plin de textură. Am observat acest amestec plăcut de fructe și condimente, iar combinația aromele de lemn de stejar, mă face să-l asociez cu niște carne la grătar.

4. „Harap Alb” de la vinăria „Minis Terrios”

Chung Tao Hsieh, jurnalist independent specializat pe gastronomie și vin, Asia/Taiwan: „Sunt impresionat de calitate acestui vin. Pot să zic sigur că acest vin poate fi asociat cu gatsronomia asiatică, iar pentru că este proaspăt și echilibrat, te răcorește într-o zi toridă.”

Marc Vanhellemont, jurnalist independent în domeniul vinului și gastronomiei, Belgia/Franța: „Am deschis această sticlă de vin acum 6 zile și sunt impresionat de felul în care s-a păstrat. L-aș asocia cu feluri principale mai degrabă, decât cu aperitive.”

Julia Scavo, somelier,  „Cel mai bun somelier din România 2018”, România: „Înainte de a deschide sticla de vin, am observat numele unic, care provine dintr-o poveste veche. Aceasta nu este unica trăsătură unică, iar vinul este extrem de savuros, iar Feteasca Neagră aduce aceste note fructate, energice și cu un caracter intens.”

Michelle Williams, scriitoare independentă premiată în domeniul vitivinicol, SUA: „Dinamica micilor producători este lăudabilă. Din păcate, puțin americani știu unde se află Moldova și că această țară produce vinuri de calitate. Pot să spun că piața americană este deschisă pentru vinurile moldovenești, iar pe producătorii locali îi sfătuiesc să se concentreze pe soiurile locale și pe cupaje.”

În următoarele zile, participanții la degustarea online vor scrie despre vinurile moldovenești și despre Ziua Națională a Vinului, susținând astfel eforturile de promovare lansate de ONVV.

Urmăriți pagina wineday.wom.infinitylabz.com, dar și paginile de Facebook și Instagram ale Wine of Moldova, pentru a afla cum puteți participa și pentru a fi la curent cu noutățile ediției a 19-a Zilei Naționale a Vinului! #znv2020 #mywineday #wineofmoldova #moldovawineday

Categorii
Comunicate de Presă Concursuri Toate Știrile

Spumantele din Moldova, apreciate cu 11 medalii la „Effervescents du Monde – 2020”

Spumantele autohtone continuă să strălucească la competițiile internaționale. Republica Moldova a obținut 11 medalii, dintre care una de aur și 10 de argint în cadrul celei de-a 18-a ediție a celui mai important concurs, dedicat vinurilor spumante „Effervescents du Monde”. Rezultatul înregistrat de vinurile reunite sub brandul vinicol de țară „Vinul Moldovei. O legendă vie” este remarcabil în condițiile în care țara noastră a reușit să devanseze Italia și Spania – țări cu tradiție vinicole – la capitolul medalii. Acestea au obținut câte 10 (3 aur, 7 argint) și respectiv 9 distincții.

„Effervescents du Monde” s-a desfășurat în perioada 15-18 decembrie 2020 în regiunea viticolă Burgundia din Franța.

Medalia de aur i-a revenit vinăriei Cricova pentru spumantul „Pinot Noir Extra Brut Alb”.

Iar cele 10 medalii de argint au fost împărțite de Cricova, Purcari, Mileștii Mici, Maurt, Consalcom și Alianța-Vin pentru spumantele:

  • Cuvée Prestige Brut Alb (Cricova)
  • Cuvée de Purcari Alb Brut (Purcari)
  • Cuvée de Purcari Rosé Brut (Purcari)
  • Cuvée de Purcari – Feteasca Alba Brut (Purcari)
  • Moldova de Lux – Vin Spumant Alb Brut (Mileștii Mici)
  • Bacio di Bolle Grande Cuvée Gold Edition Alb Brut (Maurt)
  • Apriori, Vin Spumant Cuvée – Glera – Alb Brut (Consalcom)
  • Apriori, Vin Spumant – Glera Alb Brut (Consalcom)
  • Chișinăul Vechi – Vin Spumant Alb Demi sec (Alianța-Vin)
  • Chișinăul Vechi – Vin Spumant Alb Brut (Alianța-Vin)

La această ediție, Republica Moldova a concurat cu 26 de mostre de vinuri spumante de la 9 vinării, participarea cărora a fost posibilă datorită suportului financiar și logistic, oferit de Oficiul Național al Viei și Vinului. În total, la „Effervescents du Monde – 2020” au participat 19 țări, cu 479 mostre de vin, apreciate de peste 80 de experți francezi, dar și din alte state ale lumii. În cadrul concursului au fost oferite 35 de medalii de aur și 115 de argint. Republica Moldova a participat pentru al treilea an consecutiv la competiție, iar în 2019, spumantele moldoveneşti au fost premiate cu o medalie de aur și 8 de argint, după ce în 2018 au atins un record de 12 medalii (2 – aur, 10 – argint).