loader image
Categorii
Toate Evenimentele

Campanie socială ”Donează sânge. Iubește viața”

Din 24 noiembrie, Oficiul Naţional al Viei și Vinului, împreună cu vinăriile din ţară, s-au aliniat la campania socială lansată de PUBLIKA.MD – ”Donează sânge. Iubește viața”.

Scopul campaniei este de a îndemna bărbații cu vârste între 18 şi 60 de ani, care au avut COVID-19 şi care nu au boli cronice, să doneze plasmă convalescentă. ONVV împreună cu vinăriile din țară timp de o lună au oferit pentru fiecare donator câte o sticlă de vin roșu adițional la pachetul alimentar.

Centrul National de Transfuzie a Singelui aduce mulțumiri tuturor vinăriilor care s-au implicat în această campanie. În semn de recunoștință pentru participarea și promovarea donărilor voluntare de plasma convalescentă ONVV a primit trofeul și diploma de onoare.

Donează sânge. Iubește viața.

Moldova rămâne fără sânge. Rezervele de plasmă convalescentă, vitală pentru bolnavii de COVID-19, sunt pe terminate. Credem că sănătatea întregii societăți este responsabilitatea fiecăruia dintre noi în parte. În acest scop, din 30 noiembrie, Oficiul Național al Viei și Vinului în parteneriat cu Publika TV lansează o campanie de sensibilizare a populației în scopul donării plasmei convalescente pentru pacienții în stare gravă. Plasma sanguină a unui singur pacient vindecat de COVID-19 poate contribui la tratarea a cel puțin trei bolnavi în stare gravă. E un gest mic din partea noastră, pentru lucrurile mari.

Sunt acceptați donatorii de sex masculin, cu vârsta între 18 – 60 ani, care au avut CODIV-19 și care nu suferă de boli cronice. Devino eroul cuiva, salvează o viață.
Află unde poţi dona plasmă la numerele de telefone: 022109050 (Chișinău), 023171393 (Bălți), 029981305 (Cahul).

ONVV, în parteneriat cu Publika TV și vinăriile din țară va oferi pentru fiecare donator câte o sticlă de vin roșu adițional la pachetul alimentar. Împreună suntem mai puternici.

Categorii
Știrile Vinăriilor Toate Știrile

#REVINCUDRAG: LA VINĂRIILE DIN ZONA CU IGP „ȘTEFAN VODĂ”-2

Turul cramelor care păstrează tradiția milenară de producere a vinului de calitate continuă la vinăriile din zona cu Indicație Geografică Protejată (IGP) „Ștefan Vodă”. Împreună vom afla despre  una dintre cele mai vechi vinării din Basarabia, care produce vinuri sofisticate și îmbietoare, vom descoperi o familie care de câteva decenii păstrează pasiunea și dragostea pentru vin și cum o vinărie relativ tânără și-a făcut loc pe piața internațională.

Zona cu Indicație Geografică Protejată (IGP) „Ștefan Vodă” se întinde pe o suprafață de 10.000 de hectare și este considerată vatra soiului Rară Neagră – cu vinuri de culoare intensă de la rodie spre vișină, cu aromă nobilă combinată ușor cu nuanțe de stejar. Inițiativa face parte din cadrul campaniei „ReVin cu drag”, inițiată de Oficiul Național al Viei și Vinului (ONVV) și are drept scop familiarizarea și informarea despre destinațiile turistice din țară care așteaptă să-și deschidă ușile pentru vizitatori.

Filozofia familiei Scutaru într-un pahar de vin

Vinăria „Javgur” produce vinuri speciale și de calitate, care reflectă terroir-ul și legătura omului cu natura. Amplasată într-un amfiteatru natural de o frumusețe rară din Cimișlia,  crama a devenit o atracție turistică demnă de toată admirația. De mai bine de 35 de ani, la cârma vinăriei este oenologul Gheorghe Scutaru, cel care le-a transmis și copiilor pasiunea și dragostea pentru vin. Noua generație a îmbrățișat cu drag cultura vinului și îmbină practicile tradiționale în vinificație cu tehnologiile moderne.

Pe o suprafață de 87 hectare de viță-de-vie, cresc strugurii îngrijiți cu dragoste, care mai apoi sunt culeși manual și dau naștere unei adevărate poezii îmbuteliate cu nume de Chardonnay, Sauvignon Blanc, Muscat, Pinot Gris, Merlot, Pinot Noir, Cabernet. Pasiunea familiei Scutaru pentru vinificaţie dă naștere unei filozofii în fiecare pahar de vin savurat. Vizitatorii pot merge în excursii la complexul de fortificații Valul lui Traian „De Sus”, muzeul etnografic din Cimișlia, lacul din zonă și pot admira priveliștea pitorească asupra podgoriilor și a vinăriei.

De reținut:

  • „Javgur” este o vinărie de familie, podgoriile căreia se află la complexul de fortificații  Valul lui Traian „De Sus”.
  • Vinăria „Javgur” a fost construită în anul 1957, iar de mai bine de 35 de ani, oenologul Gheorghe Scutaru stă la cârma fabricii.
Cea mai veche vinărie din Basarabia

Fabrica de vin „Leuntea-Vin” este o valoare istorică din regiunea de sud-est a Moldovei. Fiind una dintre cele mai vechi vinării înființate în Basarabia în 1817, „Leuntea-Vin” a introdus tehnologia producerii vinului din Europa, fiind recunoscută la nivel internațional pentru vinurile de calitate. Podgoriile cramei își trag rădăcinile de pe vremea generalului-locotenent francez Ponset, care a angajat specialiști în domeniul agriculturii și vinificației din Franța și Germania, pentru a produce cele mai sofisticate vinuri. Vița-de-vie a fost adusă din Franța și datorită climei prielnice, specificului regiunii Purcari de pe văile Nistrului, producea un vin extraordinar. În prezent, vinul cramei este produs de proprietarul fabricii Dmitrii Cissa, care este oenolog cu experiență de peste 45 de ani în producerea vinului și care de unul singur verifică calitatea producerii și respectarea tehnologiei.  

De reținut:

  • „Leuntea-Vin” reprezintă o dinastie de vinificatori în a patra generație.
  • Vinul este produs din struguri crescuți pe podgoriile amplasate în apropiere de Nistru, în zona Purcari, iar solul fertil și bogat creează condiții optime pentru producerea unor vinuri extractive de excepție.
Vin sută la sută autentic și în număr limitat de sticle

Domeniile Pripa” se întind pe o suprafață de 17,5 hectare pe panta sud-vestică a Nistrului, partea din Valea Hamza. Încă din secolul al XIX-lea, aici au fost plantați butași de viță-de-vie cu soiurile indigene Fetească Albă, Fetească Regală, Fetească Neagră și Rară Neagră, dar și soiuri internaționale precum Merlot și Saperavi. Doar strugurii cultivați pe „Domeniile Pripa” sunt utilizați pentru producerea vinurilor, care sunt maturate exclusiv în butoaie de stejar moldovenesc, meșterite de trei frați, butnari la a treia generație. Din roada anului 2016 a fost produs primul vin „Domeniile Pripa” – un produs sută la sută autentic și într-un număr limitat de sticle.

De reținut:

  • Primul vin experimental de pe „Domeniile Pripa” a fost produs în anul 2016 și a fost îmbuteliat în sticle numărate: Saperavi – 84, Feteasca Neagră – 480, Rara Neagră -270.
  • În 2018, „Domeniile Pripa” au fost premiate cu medalia de aur pentru Feteasca Neagră 2016 la concursul „Black Sea Region Wine&Spirits contest” și medalia de argint pentru Feteasca Neagră, Rară Neagră, Saperavi la concursul de vinuri „Bachus 2018”, ediția a IX-a.
Categorii
Știri Internaționale Toate Știrile

Încă un motiv de mândrie pentru Vinul Moldovei. Vinurile produse în țara noastră au fost incluse în Cartea de Vinuri a unui restaurant cu o stea Michelin din Seul

Vinul Moldovei înregistrează noi succese pe plan internațional, iar Coreea de Sud devine țara care

apreciază la cel mai înalt nivel produsul mândriei noastre naționale. Pentru prima dată, două vinuri produse în țara noastră sunt incluse în Cartea de Vinuri a unui restaurant cu o stea Michelin din capitala sud-coreeană.

Noua realizare înregistrată de țara noastră se datorează eforturilor continue a vinificatorilor reuniți sub umbrela brandului de țară „Vinul Moldovei. O legendă vie” care sunt susținuți constant de Oficiul Național al Viei și Vinului (ONVV). Succesul se raliază activităților desfășurate pentru creșterea calității vinurilor îmbuteliate de către ONVV, instituție responsabilă de dezvoltarea sectorului vitivinicol al RM și de gestionarea brandului de țară „Vinul Moldovei. O legendă vie”. Succesul devine tot mai important în condițiile în care, țările asiatice, inclusiv Coreea de Sud, fac parte din categoria piețelor netradiționale de export pentru vinurile îmbuteliate, cu o valoare adăugată înaltă.

În prezent, 7 companii vinicole moldovenești exportă vinuri pe piața sud-coreeană, iar printre acestea se numără: „Carpe Diem”, „Castel Mimi”, „Cricova”, „Rădăcini”, „Purcari”, „Asconi” și „Mileștii Mici”. Anul trecut, Moldova a exportat pe piața coreeană, 56 de mii de litri de vinuri (în special vinuri liniștite și spumante) în valoare de 3,5 milioane de lei moldovenești.

Piețele netradiționale de export cucerite de Vinul Moldovei

Vinificatorii moldoveni continuă să cucerească piața asiatică. Zilele acestea, Academia de Cultură a Vinului (Jeonju Wine Culture Academy) din orașul Jeonju, din vestul țării, va organiza „Clubul vinului moldovenesc din Coreea”. Inițiativa îi aparține directorului academiei, Hyeongmin Park,  care este și proprietarul unei vinoteci, care găzduiește pe rafturi și vinuri moldovenești. Iar, la sfârșitul lunii iunie, pe piața sud-coreeană va apărea o carte despre vinurile și vinăriile din Moldova, semnată de Chan Jun Park, vice-președinte al Asociației Coreene al Somelierilor. Totodată, la finele lunii mai, cunoscutul somelier sud-coreean, Kibeom Song va ține o lecție dedicată Vinului Moldova la Universitatea de Cultură și Arte din Seul, pe parcursul căreia va invita studenții să deguste câteva exemplare de vinuri moldovenești.

Pe lângă activitățile menționate, care au fost realizate cu suportul direct al ONVV, pentru al  treilea an consecutiv, vinificatorii moldoveni vor participa la concursurile internaționale „Daejeon International Wine Festival 2020” și „Asia Wine Trophy 2020”, care se vor desfășura în perioada 11-14 octombrie  2020. Acestea fac parte din planul strategic de dezvoltare a industriei vitivinicole din țara noastră, implementat de ONVV.

Gheorghe Arpentin, director, Oficiul Național al Viei și Vinului: „Oficiul Național al Viei și Vinului va continua să susțină Vinul Moldovei, devenit cel mai reprezentativ ambasador al Republicii Moldova peste hotarele țării. Pe lângă participările vinificatorilor la cele mai importante expoziții și concursuri de profil, ONVV organizează cu regularitate și găzduiește vizite de lucru ale somelierilor dar și ale jurnaliștilor specializați în domeniul vinicol de pe piețele de export pentru a promova cultura vinicolă și gastronomică a Moldovei. Succesul obținut în Coreea de Sud demonstrează că piața asiatică este deschisă pentru a cunoaște și pentru a asimila vinurile moldovenești, iar noi vom continua să oferim susținere în promovarea strategică pe aceste piețe. Coreea de Sud este o piață foarte competitivă, unde, pentru a ne menține, trebuie să facem vinuri de calitate, să avem produse care corespund cererii consumatorilor.”

În prezent, vinurile companiei vinicole „Asconi” se regăsesc pe rafturile magazinelor specializate din Coreea de Sud. Astfel, în următoarea lună, consumatorii sud-coreeni vor avea ocazia să savureze vinul de desert  „Ice Wine” de la Asconi, produs din strugurii presați în stare înghețată, atunci când ating concentrația maximă de zaharuri.

Vinuri rafinate savurate în al nouălea cer

Vinurile produse de vinăria „Carpe Diem” au ajuns în meniul restaurantului cu o stea Michelin „Bicena” din Seul, aflat la etajul 81 al cele mai înalte clădirii din țară –  Lotte World Tower. 

Decizia de a ale include în Cartea Vinurilor aparține somelierului Taejeong Noh, inclus în top 3 al celor mai buni specialiști din Coreea de Sud (2016).

Succesul înregistrat vine la scurt timp, după ce anul trecut, un grup format din mai mulți somelieri și cunoscători ai domeniului, printre care și Taejeong Noh, au efectuat o vizită de studiu în țara noastră. Infotripul a fost susținut de Oficiul Național al Viei și Vinului, care susține sectorul vitivinicol din țară pentru a-și diversifica piețele de export.

Astfel, „Cuvee 19/11 (2017)”  va fi listat pe pagina dedicată Vinurilor Roșii din Lumea Veche (n.r. denumire specializată utilizată pentru a enumera regiunile vinicole cu tradiții din Europa) alături câteva băuturi produse în Italia. Iar vinul „Femme Fatale (2017)” va completa Cartea Vinurilor din restaurantul cu o stea Michelin, alături de alte vinuri consacrate.

Ion Luca, vinificator, vinăria „Carpe Diem”: „Includerea unui vin în Cartea de Vinuri a unui restaurant cu o stea Michelin este un adevărat succes pentru vinăria „Carpe Diem”, pentru activitatea noastră, dar și pentru familia mea, care produce vin deja de patru generații. „Cuvee 19/11 (2017)” este expresia perfectă a tradițiilor în vinificație, a „terroir”-ului moldovenesc și are o aromă seducătoare de fructe roșii de pădure, coacăză neagră, dar și un gust fructat, cu o astrigență moderată. După vizitele de lucru efectuate în Coreea de Sud, dar și după multiplele interacțiuni cu specialiștii de acolo, am văzut că tot mai mulți consumatori din Asia sunt tentanți să experimenteze și să cunoască gusturi noi, manifestând un interes sporit pentru vinurile produse în Republica Moldova. Această realizare este un impuls de a ne continua munca, de a produce vinuri de calitate pentru a putea să ne extindem și pe alte piețe internaționale.”

Piețele asiatice, în special China și Coreea de Sud, înregistrează o creștere fulminantă a consumului vinurilor de import, ceea ce contribuie și la creșterea ofertei. Deși, vinurile nu fac parte din cultura tradițională locală, totuși, studiile internaționale de profil arată că tânără generație este mult mai deschisă să schimbe comportamentul de consum, iar vinurile calitative produse de țările vinicole se bucură de o mare popularitate.  Potrivit experților locali, care ne-au vizitat țara în repetate rânduri, vinurile roșii – culoare ce are conotații pozitive în cultura asiatică – sunt mult mai solicitate și apreciate de tineri consumatori. Prognozele din domeniu, arată că în următorii 10 ani consumul de vinuri în Asia va înregistrat creșteri semnificative, tocmai de aceea, este nevoie ca regiunile vinicole să-și diversifice piețele de export și să-și orienteze produsele pentru vânzare spre acele regiuni.

Categorii
Știri Locale Toate Știrile

#REVINCUDRAG: LA VINĂRIILE DIN ZONA CU IGP „VALUL LUI TRAIAN”

Tradiții găgăuze de producere a vinului, tehnici speciale de maturare și soiuri selecte de struguri, sunt doar câteva dintre secretele pe care fabricile de producție a vinului le urmează de ani buni. În cadrul campaniei „ReVin cu drag”, lansată  de Oficiul Național al Viei și Vinului (ONVV), de data aceasta descoperim împreună vinăriile din zona cu Indicație Geografică Protejată (IGP) „Valul lui Traian”, din partea de sud a țării.

Arealul geografic este leagănul vinurilor licoroase din Moldova și se întinde pe o suprafață de aproximativ 43.000 de hectare.  Denumirea zonei a fost inspirată de monumentul istoric Valul lui Traian, o fortificaţie din perioada antică târzie, considerată punct de demarcare dintre romani şi lumea „barbară” sau rămăşiţe ale construcţiilor defensive din epoca împăratului Traian.

„Vinia Traian”: vin din soiuri cultivate de romani în antichitate

Aproape de hotarele cu România și Ucraina, se întinde „Vinia Traian”, o vinărie fondată jumătate de secol în urmă. Amplasată într-o zonă care este considerată leagănul vinificației nobile, vinăria produce băuturi după metode și tradiții multiseculare. La „Vinia Traian” excursiile sunt o incursiune în istorie, vizitatorii descoperă cultura și tradițiile neamului găgăuz, gustă din savoarea soiurilor de struguri crescute încă de pe vremea romanilor și află povestea zidurilor scitice, de cinci mii de ani vechime, dar și despre evenimentele războiului ruso-turc.

Degustând vinurile savuroase, restaurantul cramei are un meniu bogat cu bucate tradiționale specifice regiunii găgăuze și brânzeturi locale, care pot fi întâlnite doar în zona de sud. Nu departe de vinărie, este regiunea „Valul lui Traian”, acolo unde se întind și podgoriile vinăriei.

De reținut:

  • Podgoriile vinăriei cresc pe o suprafață de aproximativ 500 de hectare, iar fabrica produce anual până la 500 de mii de decalitri de vin.
  • În 2019, „Vinia Traian” a fost apreciată cu câteva distincții la concursurile naționale și internaționale de profil.

„Kara Gani” – tradiția vinului cu accent găgăuz

„Kara Gani” este o vinărie mica de familie din sudul țării. Soții Cerven produc vin de cea mai înaltă calitate, datorită combinației dintre clima ideală de la sud, tehnologiile moderne și respectarea celor mai vechi tradiții. Vinăria oferă o experiență turistică fabuloasă, prin tururi locale cu vizite la ruinele „Valul lui Traian”, dar și excursii la podgoriile vinăriei. La „Kara Gani” oaspeții sunt întâmpinați cu mâncăruri tradiționale găgăuze, associate perfect de vinurile roșii ale cramei și care sunt foarte populare în zonă. În cinstea strămoșilor, pe teritoriul vinăriei este amenajat un muzeu de familie, unde au fost adunate lucruri cu valoare istorică și sentimentală.

De reținut:

  • Vinăria produce în fiecare sezon până la 30 de tone de vin.
  • Deși pare o vinărie relativ tânără, familia Cerven are în spate o tradiție de peste 130 de ani de producere a vinului.

„Vinuri de Comrat” – cea mai veche fabrică de vinuri de la sud

„Vinuri de Comrat” este cea mai veche fabrică de vinuri din sudul țării, renumită în mod special pentru vinul deosebit de aromat și savuros, produs din strugurii care se coc la sud. Aici, vinificatorii respectă cu strictețe tradițiile regionale, pentru a crea vinuri autentice. Vizitatorii își pot extinde vinoteca personală cu vinuri rare de colecție: „Roșu de Comrat” – din 1996 sau vinul alb de desert special „Auriu”- din 1994.

Altă mândrie a vinăriei sunt vinurile de desert din 2010, foarte apreciate de către străini. La restaurantul cramei, oaspeții sunt îndemnați să aleagă o gustare din cele 12 combinații de bucate moldovenești, turcești și bulgărești. Vinăria organizează pentru curioși tururi de-a lungul terenurilor amenajate ale fabricii, cu străzi umbrite care poartă numele soiurilor de struguri și în sălile de producere și îmbuteliere a vinului.

De reținut:

  • Vinuri de Comrat” este cea mai veche fabrică de vinuri din sudul țării, renumită în mod special pentru vinul deosebit de aromat și savuros
  • Vinăria a obținut anul trecut 21 de medalii la concursurile internaționale și naționale de profil.

„Vinăria din Vale”: tehnologii avansate de producere și vinuri de calitate superioară

Născută în Moldova, unde tradiția și pasiunea pentru vinificație face parte din ADN-ul național, „Vinăria din Vale” se află în cea mai sudică extremitate a țării –„Lunca Prutului de Jos”. 

Biosfera naturală inclusă în rețeaua mondială UNESCO, oferă posibilitatea de a face plimbări cu barca pe Lacul Beleu, de a observa pelicani, berze, egrete și admira nuferii de apă. Regiunea este cunoscută și pentru obiectivele culturale și turistice, printre care se numără Muzeul Satului, bisericile locale, ateliere meșteșugărești dar și pentru oamenii care ne-au adus faima în întreaga lume, precum este Lidia Bejenaru, cunoscută ca „Bunica de la Eurovision”. 

 „Vinăria din Vale” este o afacere dezvoltată de familia Davidescu, cu o experiență de peste 25 de ani în industria vinului. Pe podgoriile sale cresc o varietate mare 

de struguri din soiuri internaționale, dar și autohtone precum Fetească Albă și Fetească Neagră. Cu ajutorul oenologilor talentați, acești struguri sunt transformați în vinuri cu gust excelent. „Vinăria din Vale” este una dintre cele mai inovatoare vinării din Moldovei, ce deține echipamente moderne, linii de îmbuteliere și 500 de butoaie noi de stejar francez. Vinurile create aici fost premiate la numeroase concursuri internaționale(„Decanter World Wine Awards”, „Mundus Vini”, „Concours Mondial de Bruxelles)” și e bucură de aprecierea consumatorilor din  România, Olanda, Belgia, Canada, SUA, China, Japonia, Coreea de Sud etc. 

De reținut:

  • Linia de îmbuteliere a vinurilor are o capacitate de 6 mii de sticle pe oră și este una dintre cele mai performante în Republica Moldova.

Vinăria din Vale” este cel mai mare exportator de vinuri din Republica Moldova în Canada. Canadienii preferă Cabernet Sauvignon și Sauvignon Blanc, iar anual, peste un million de sticle de vin se exportă în această țară.