loader image
Categorii
Toate Evenimentele

Vino, poveste de iarnă!

Suntem încântați să vă invităm la o experiență vinicolă de excepție – ediția de iarnă a Vernisajului Vinului. Anul acesta vom sărbători ediția aniversară a vernisajului, a XX-a, care se va desfășura sub sloganul „Vino, poveste de iarnă!”. 

Vernisajul Vinului este unul din cele mai importante evenimente vinicole din țară, eveniment dedicat pasionaților de vinuri, care își propune să promoveze cultura vinurilor pe piața internă  și să aducă în prim-plan calitățile inconfundabile ale produselor locale. 

La această ediție ne așteaptă foarte multe surprize. Pe lângă tradiționalele discuții cu specialiștii somelieri și vinificatorii din țară, anul acesta vom avea ocazia să savurăm vinuri de excepție de la 75 de producători, inclusiv și vinurile premiate la concursul național „Wine of Moldova Contest”. 

În plus, vom avea ocazia să gustăm și o mulțime de vinuri noi de la producătorii noștri. Și la această ediție, în cadrul Vernisajului va fi creat un salon separat dedicat celor mai bune divinuri din țară. 

Pe 15 decembrie, vă așteptăm la Palatul Republicii ca să celebrăm împreună Vinul Moldovei. Ne vedem la Vernisajul Vinului, ediția XX.

Bilete disponibile pe: https://iticket.md/…/vernisajul-vinului-vino-poveste-de…

Vă așteptăm cu drag!

Categorii
Toate Știrile

Seminar online dedicat noii legislații europene sa petrecut săptămâna trecuta.

Săptămâna trecută, circa 90 de reprezentanți ai vinăriilor din țară au participat la un seminar online dedicat noii legislații europene în privința etichetării produselor vinicole. Seminarul a fost susținut de Dr. Ignacio Sanchez Recarte, secretar general al CEEV (Comitetul European al Companiilor de Vin).

La seminar s-au discutat teme importante legate de noua legislație europeană, care va intra în vigoare progresiv, oferind producătorilor un termen de tranziție de 2 ani pentru implementare. Producătorilor le-a fost recomandat să înceapă să pregătească noile etichete deja din acest an și să utilizeze tehnologia codurilor QR pentru a redirecționa consumatorii către o pagină web independentă de site-ul producătorului.

Participarea vinificatorilor din Moldova la seminar a fost posibilă grație suportului ONVV, pentru a încadra vinurile noastre cât mai organic pe piața europeană, conform celor mai înalte standarde de calitate.

Categorii
Toate Știrile

Vinul Moldovei cucerește Coreea de Sud.

Pe data de 27 noiembrie, în Seul, a avut loc o degustare exclusivă ce a adus împreună vinurile de la opt producători moldoveni: Asconi, Bostavan, Carpe Diem, Chateau Cristi, Gitana, Milestii Mici, Purcari, Radacini.

Aflați mai multe despre degustarea exlusivă în articol publicat pe agrobiznes.md

https://agrobiznes.md/vinul-moldovei-cucereste-coreea-de-sud.html?fbclid=IwAR09SJm1udCUSHnJSubNWUWyEwGfGphJaQxDmImE-e5InDJMUTcrgK5dciQ

Categorii
Toate Evenimentele

„Participare de Succes: Moldova la World Bulk Wine Exhibition (WBWE) 2023”.

Ne bucurăm să împărtășim cu voi entuziasmul participării noastre la cea de-a 15-a ediție a World Bulk Wine Exhibition (WBWE) de la Amsterdam, desfășurată în perioada 20-21 Noiembrie.

ONVV a organizat participarea a 13 producători de vinuri din Moldova la acest eveniment, cu peste 140 de tipuri de vinuri de la TM Kazayak, Vinăria Ungheni, Vinuri De Comrat, Vinia Traian , Radacini, Denovie-Group, Vinaria din Vale, Salcuta, Podgoria Vin, Vinaria Hincesti, Asconi Winery, Tomai Vinex și Corten Vin.

Reprezentanții ONVV au luat parte la conferințe de prim rang desfășurate în cadrul evenimentului, abordând teme cruciale pentru industria vitivinicolă internațională, cum ar fi sustenabilitatea, influența logisticii asupra prețului final, eficiența diferitor tipuri de ambalaj ș.a. În același timp, vinificatorii noștri au avut posibilitatea de a negocia cu importatorii internaționali de vinuri pentru a-și dezvolta afacerile la o scară mai largă.

A fost un eveniment care deschide perspective frumoase pentru vinurile noastre în toată lumea și promite să ofere țării noastre noi piețe de desfacere pentru vinurile în vrac.

Categorii
Toate Știrile

Bogăția vitivinicolă a Moldovei la Euronews.

Suntem nespus de mândri că Vinul Moldovei devine tot mai remarcat peste hotare. Într-un nou material marca Euronews, rubrica Explore, jurnalista Anca Ulea a descoperit bogăția vitivinicolă a Moldovei și unicitatea tradițiilor.

Anca a vizitat legendara vinărie Combinatul de Vinuri „CRICOVA” S.A., locurile pitorești din regiunea Orheiul Vechi și a admirat frumusețea podgoriilor moldovenești într-un mod cu totul inedit, de la înălțimea unui balon cu aer cald. Bineînțeles că această călătorie de vis nu s-a putut încheia altfel, decât cu o cină tradițională moldovenească, asociată cu un vin autentic la crama Chateau Vartely Winery.

Difuzarea acestor reportaje la prestigiosul Euronews este o premieră pentru țara noastră, și reprezintă eforturile comune depuse de Oficiul Național al Viei și Vinului (ONVV) în parteneriat cu USAID Moldova în colaborarea cu postul Euronews pentru promovarea brandului de țară Wine of Moldova.

Vedeți reportajul complet pe linkul: https://shorturl.at/IMZ56

Categorii
Concursuri

„Rezultatele Spectaculoase: Concursul Național „Vinul Moldovei” – Ediția a II-a”.

Suntem încântați să anunțăm rezultatele celei de-a II-a ediții a Concursului Național „Vinul Moldovei”, care s-a desfășurat pe 9 și 10 noiembrie la Digital Park.

Reamintim că la această ediție 60 de companii vitivinicole din țară au prezentat 307 mostre de vin pentru jurizare. Vinurile au fost apreciate de un juriu special, format din experți vinicoli din România, Țările de Jos, Coreea de Sud, Germania, Polonia, Georgia, Cehia și Slovacia și Moldova.

În total au fost decernate 92 de medalii, ceea ce înseamnă că circa 30% din mostrele participante au fost premiate. Pe lângă cele 80 de medalii de aur și 6 de argint, au fost câștigate și 6 Mari medalii de Aur de către următoarele vinării: Casa Vinicola Luca, Fautor Winery, Castel Mimi și Purcari Wines.

Diplomele de anul acesta vor fi decernate în cadrul Vernisajului Vinului, care va avea loc pe 15 decembrie la Palatul Republicii.

Fiți cu ochii pe a vedea actualizarea listei integrale a câștigătorilor.

Categorii
Toate Știrile

Vinul Moldovei la World Bulk Wine Exhibition.

Suntem entuziasmați să vă anunțăm că ne pregătim pentru cea de-a 15-a ediție a celei mai importante și prestigioase expoziții de vinuri în vrac din lume – World Bulk Wine Exhibition (WBWE), care va avea loc la Amsterdam pe 20 și 21 noiembrie.

Acest eveniment este o oportunitate unică pentru producătorii de vin, distilerii și cumpărătorii internaționali de a se întâlni și de a descoperi un procent semnificativ din recolta mondială în doar două zile, toate la un singur loc.

ONVV susține participarea la World Bulk Wine Exhibition a 13 producători de vinuri din Moldova: TM Kazayak, Vinăria Ungheni, SA Vinuri De Comrat, Vinia Traian, Radacini, Denovie-Group, Vinaria din Vale, Salcuta, Podgoria Vin, Vinaria Hincesti, Asconi Winery, Tomai Vinex și Corten Vin.

Așteptăm cu nerăbdare acest eveniment care oferă vinificatorilor noștri posibilitatea de a se promova pe piețele internaționale de vinuri. Pentru mai multe detalii despre WBWE accesați următorul link: www.worldbulkwine.com/en/

Categorii
Toate Știrile

Vinul Moldovei a debutat cu succes la Enoexpo Krakow!

În perioada 8-10 noiembrie, ne-am bucurat să fim parte e expoziției Enoexpo Krakow – cel mai mare și cel mai prestigios eveniment vinicol din Polonia.

Cu susținerea ONVV, 14 vinării din Moldova au fost prezente în premieră la acest eveniment, prezentând peste 140 de vinuri. Standul Moldovei s-a bucurat de popularitate printre oaspeții expoziției și a fost vizitat de misiunea diplomatică a Republicii Moldova în Polonia.

Igor Bodiu, Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova în Republica Polonă, a discutat cu vinificatorii noștri în vederea noilor oportunități pe piața Poloniei.

Polonia este o piață importantă și strategică pentru vinificatori, aflându-se pe locul 2 din țările în care producătorii exportă vin imbuteliat.

Republica Moldova a fost prezentă Enoexpo Krakow cu standul comun sub brandul de țară „Wine of Moldova”, care a întrunit 14 producători de vinuri din Moldova:

MAURT

Chateau Cojusna, Migdal-P

Tomai Vinex

Radacini

Purcari Wines

Vinuri De Comrat

Castel Mimi

Denovie-Group

Asconi Winery

Alianta-Vin

Vinaria din Vale

Salcuta

Vinia Traian

Podgoria Vin

ONVV susține în continuare promovarea Vinului Moldovei pe plan internațional, iar după acest eveniment, avem încrederea că vinificatorii noștri vor găsi noi oportunități de export pe piața din Polonia.

Categorii
Toate Știrile

A doua ediție a concursului „Vinul Moldovei” a marcat un moment semnificativ pentru țară, aliniindu-se standardelor internaționale ale vinului.

Pe 9 și 10 noiembrie, la Digital Park, 60 de crame din țară și-au prezentat cele mai bune vinuri, cu un total impresionant de 293 de mostre de vin pentru evaluare.

Competiția a inclus o gamă diversă de vinuri, de la soiuri autohtone precum Fetească Albă și Fetească Neagră, până la selecții moldovenești mai noi. Juriul, format din 30 de experți din România, Olanda, Germania, Polonia, Georgia, Coreea de Sud, Cehia, Slovacia și Moldova, a evaluat aproximativ 50 de mostre de vin în fiecare zi.

Cele mai remarcabile vinuri vor primi Medalia de Aur și Marea Medalie de Aur. Aceste vinuri distinse vor fi expuse la Vernisajul Vinului, ediția de iarnă, oferind publicului șansa de a descoperi excelența vinurilor moldovenești.

Categorii
Toate Știrile

Vinul Moldovei cucerește Coreea de Sud!

Luni, 27 noiembrie, în capitala Coreei de Sud – Seul, va avea loc evenimentul Moldova Wine Grand Tasting.

Oaspeții și experții vinicoli coreeni vor avea ocazia să descopere o selecție generoasă de vinuri moldovenești disponibile în prezent pe piața din Coreea de Sud, dar și vinuri ce urmează a fi importate.

Tot în cadrul acestui eveniment, Chan Jun Park, directorul Institutului de Cercetare a Vinului din Europa de Est și Centrală, va susține un masterclass despre vinurile moldovenești. „Credem că acest eveniment va stârni un interes semnificativ pentru vinurile moldovenești în țara noastră”, a declarat Chan Jun Park.

Așteptăm acest eveniment dedicat Vinului Moldovei, și suntem siguri că vinificatorii noștri vor avea o prezență semnificativă pe piața de vinuri din Coreea de Sud și Asia.