Noi rezultate extraordinare pentru vinificatorii din Moldova la concursuri internaționale importante.
Cei 19 producători de vinuri care au participat la concursul internațional Mondial des Pinots, din Elveția, au revenit în țară cu 11 medalii, dintre care 5 Gold și 6 Silver.
Oficiul Național al Viei și Vinului a finanțat participarea la Mondial des Pinots a 30 de mostre de vin. Acesta este unicul concurs din lume dedicat în exclusivitate vinurilor Pinot, scopul fiind de a evalua anual calitatea vinurilor produse din acest soi la nivel mondial.
De la Spirits Selections by Concours Mondial de Bruxelles producătorii moldoveni au revenit cu 7 medalii. Competiția internațională apreciază și premiază băuturile spirtoase din lumea întreagă și este organizată în fiecare an într-o altă țară, țările fiind alese conform unor criterii riguroase, ținând cont de potențialul de creștere, atât din punct de vedere al producerii, cât și al conusmului de băuturi spirtoase.
În acest an competiția a avut loc în teritoriul francez de peste mări Guadelupa, arhipelag situat în partea estică a Caraibelor.
Dat fiind faptul că la competiție participă o selecție foarte vastă de băuturi spirtoase, printre care whiskey, brandy, rom, tequila, vodka, grappa și multe altele, jurizarea este un proces complex la care participă un număr mare de jurați foarte bine pregătiți.
Migdal-P a obținut medalia de aur cu Divinul Autentic, 7 ani, iar cele 6 medalii de argint au fost câștigate de Mold-Nord SA pentru rachiul Crideni Gold Plum, Château Vartely pentru divinul Château Vartely VSOP, 5 ani, Aroma pentru Basarabia, 15 ani, Călărași Divin pentru Divin Legenda ,7 ani și Divin Luceafăr, colecție specială, 10 ani și Maurt pentru Marshal, 5 ani. Participarea la concurs a celor 20 de mostre din Moldova a fost susținută financiar de către Oficiul Național al Viei și Vinului.
Producătorii autohtoni nu ratează nicio ocazie să reconfirme la nivel internațional calitatea vinurilor din Moldova, participând cu încredere la competițiile de specialitate și întorcându-se cu premii și medalii.
Și de la concursul International Wine&Spirits Competition, desfășurat în Marea Britanie, vinurile din Moldova au adus 5 medalii de argint și 37 medalii de bronz.
IWSC este organizat anual și este una dintre cele mai prestigioase competiții internaționale, vinurile fiind degustate în orb de minim 8 jurați și fiind grupate după tip, regiune, % de alcool și zahăr, asigurându-se astfel că vinurile similare sunt degustate împreună.
Oficiului Național al Viei și Vinurilor a susținut financiar participarea la această competiție a 48 de mostre de vin de la 23 de producători.
Vinăriile și vinurile care au obținut medalii de argint sunt:
Vinăria Din Vale – Coline Fetească Neagră-Cabernet Sauvignon 2019
Vinăria Cricova – Cuvee Prestige Brut NV
Château Vartely – Individo Saperavi 2019
Fautor Winery – Late Harvest Traminer 2016
Vinăria Tomai – Negru de Tomai 2016
Cu medalii de bronz s-au întors în țară:
Vinăria Tomai – 1903 Negru de Tomai 2016
Vinăria Din Vale – 7 Coline Sauvignon-Pinot Grigio 2021
Palmaresul premiilor obținute de vinificatorii din Republica Moldova s-a îmbogațit cu încă șase medalii de aur și una de argint, în urma participării la concursul ”DB&SB Spring Tasting 2022”, organizat de una dintre cel mai importante reviste britanice de specialitate.
Evenimentul ”DB&SB Spring Tasing 2022”s-a desfășurat, în luna martie, în Marea Britanie și a fost prezidat de Patrick Schmitt, editorul-șef al ”The Drinks Business”, precum și de Melita Kiely, editor al publicației. În cadrul concursului, mostrele moldovenești, susținute de Oficiul Național al Viei și Vinului, au fost evaluate de un grup de experți de top din industrie, dar și de cumpărători și mixologi de top care au participat la degustările oarbe pentru a descoperi cele mai bune mărci prezente pe scena mondială.
Vinurile prezentate la concursul ”DB&SB Spring Tasing 2022” au fost apreciate în funcție de soi, stil, amestec de struguri, conținut de zahăr și regiunea în care au fost produse.
Încă o victorie pentru Wine of Moldova la Decanter World Wine Awards 2022, cel mai mare și prestigios concurs în industria vinicolă, desfășurat în perioada 27 mai – 7 iunie.
Rezultatele concursului, anunțate pe 7 iunie, ne-au făcut să ne mândrim încă o dată cu iscusința vinificatorilor din Moldova. Vinurile moldovenești s-au remarcat cu un total de 83 de medalii: 3 medalii gold, 33 silver și 47 bronze.
Ca și de fiecare dată, ONVV a susținut vinificatorii moldoveni la DWWA 2022, asigurând de data aceasta participarea și livrarea a 50 de mostre.
Anul acesta, Decanter World Wine Awards a bătut orice recorduri, cu un număr de 18244 vinuri evaluate, provenind din 54 de țări. Timp de două săptămâni, aproape 250 de experți în vin, inclusiv 41 Maeștri ai Vinului și 13 Maeștri Somelieri au decernat 50 de medalii Best in Show, 164 medalii platinum, 677 medalii gold, 5900 medalii silver și 8074 medalii bronze.
Brandul vinicol de țară „Wine of Moldova” a mai adăugat o prestație remarcabilă în palmares.
La Competiția Internațională Galicja Vitis, desfășurată în Zakopane, Polonia, în perioada 18-19 mai, vinurile moldovenești s-au ales cu 46 de medalii, dintre care 4 vinuri au fost premiate cu medalii Champion Grand Gold, 10 cu Grand Gold și 32 cu medalii Gold.
Oficiul Național al Viei și Vinului a susținut 80 de mostre, dintre care mai mult de jumătate au fost medaliate.
Vinurile au fost evaluate de un juriu internațional format din somelieri și oenologi reputabili din Slovacia, Cehia, Germania, Ungaria, Georgia, Polonia și Moldova. Vinurile au fost evaluate pe scara de 100 de puncte a Uniunii Internaționale a Oenologilor.
Pentru a obține medalia Champion Grand Gold, cele 4 vinuri moldovenești, titulare ale celei mai înalte distincții, au obținut un punctaj de minim 92 puncte din 100.
Victorii noi efervescente pentru vinurile moldovenești!
31 de companii vinicole s-au întors în țară cu 32 de medalii de AUR și ARGINT!
Producătorii au participat la cea de-a 46-a ediție a concursului Challenge International du Vin care s-a desfășurat în perioada 8 & 9 aprilie la Bordeaux.
Să întâmpinăm câștigătorii GOLD:
Asconi Winery – SOL NEGRU SAUVIGNON BLANC (2021)
Vornic Winery – FLORICICA FETEASCA ALBA (2021)
Vinaria Bostavan – DOR RESERVE CHARDONNAY (2020)
Kazayak Suvorov Vin – VIORICA WHITE DRY WINE (2021)
Spumantele autohtone continuă să strălucească la competițiile internaționale. Republica Moldova a obținut 11 medalii, dintre care una de aur și 10 de argint în cadrul celei de-a 18-a ediție a celui mai important concurs, dedicat vinurilor spumante „Effervescents du Monde”. Rezultatul înregistrat de vinurile reunite sub brandul vinicol de țară „Vinul Moldovei. O legendă vie” este remarcabil în condițiile în care țara noastră a reușit să devanseze Italia și Spania – țări cu tradiție vinicole – la capitolul medalii. Acestea au obținut câte 10 (3 aur, 7 argint) și respectiv 9 distincții.
„Effervescents du Monde” s-a desfășurat în perioada 15-18 decembrie 2020 în regiunea viticolă Burgundia din Franța.
Medalia de aur i-a revenit vinăriei Cricova pentru spumantul „Pinot Noir Extra Brut Alb”.
Iar cele 10 medalii de argint au fost împărțite de Cricova, Purcari, Mileștii Mici, Maurt, Consalcom și Alianța-Vin pentru spumantele:
Cuvée Prestige Brut Alb (Cricova)
Cuvée de Purcari Alb Brut (Purcari)
Cuvée de Purcari Rosé Brut (Purcari)
Cuvée de Purcari – Feteasca Alba Brut (Purcari)
Moldova de Lux – Vin Spumant Alb Brut (Mileștii Mici)
Bacio di Bolle Grande Cuvée Gold Edition Alb Brut (Maurt)
Chișinăul Vechi – Vin Spumant Alb Demi sec (Alianța-Vin)
Chișinăul Vechi – Vin Spumant Alb Brut (Alianța-Vin)
La această ediție, Republica Moldova a concurat cu 26 de mostre de vinuri spumante de la 9 vinării, participarea cărora a fost posibilă datorită suportului financiar și logistic, oferit de Oficiul Național al Viei și Vinului. În total, la „Effervescents du Monde – 2020” au participat 19 țări, cu 479 mostre de vin, apreciate de peste 80 de experți francezi, dar și din alte state ale lumii. În cadrul concursului au fost oferite 35 de medalii de aur și 115 de argint. Republica Moldova a participat pentru al treilea an consecutiv la competiție, iar în 2019, spumantele moldoveneşti au fost premiate cu o medalie de aur și 8 de argint, după ce în 2018 au atins un record de 12 medalii (2 – aur, 10 – argint).
Vinul Moldovei continuă să obțină aprecieri și laude peste hotarele țării. Încă 47 de medalii au obținut vinurile îmbuteliate produse în țara noastră la concursul de profil „Challenge International du Vin”, care s-a desfășurat în orașul Bourg, lângă Bordeaux, Franța. În acest an, Republica Moldova a fost invitată în calitate de oaspete de onoare în cadrul competiției. Rezultatele au fost obținute în urma eforturilor și a muncii dintre vinificatorii reuniți sub brandul de țară „Wine of Moldova” și Oficiul Național al Viei și Vinului (ONVV), un promotor constant al vinurilor de calitate.
Companiile vinicole din țară au expediat 186 de probe de vinuri la concurs și au reușit să obțină calificative excelente din partea unui panel de 800 de jurați. În rezultat, Vinul Moldovei și-a completat palmaresul cu 24 de medalii de aur, 18 – de argint și 5 de bronz.
Gheorghe Arpentin, directorul Oficiului Național al Viei și Vinului: „ Datorită calității în continuă creștere și a eforturilor pe care vinificatorii din țară le depun pentru a produce un vin de calitate, industria vitivinicolă din Moldova continuă să obțină succese remarcabile și să fie tot mai apreciată de către consumatori străini. Oficiul Național al Viei și Vinului va continua să promoveze vinul de calitate și să susțină inițiativele și programele de dezvoltare a sectorului. Medaliile obținute la acest concurs important de profil demonstrează că producem calitate și trebuie să continuăm să ne dezvoltăm în această direcție.”
Cele mai multe medalii au fost obținute de către vinăria „Purcari”, topul fiind completat de companiile „Fautor”, „Novak” și „Suvorov Vin”. Lista completă a vinurilor premiate o găsiți mai jos.
„Challenge International du Vin” este un concurs de referință din lumea vinului și cea mai apreciată competiție internațională independentă, datorită lipsei de asociere cu o entitate comercială sau canal mass-media. Concursul are misiunea de a selecta și de a promova cele mai bune vinuri din întreaga lume și a ajuns la cea de 44-a ediție.
În 2019, vinurile îmbuteliate produse în țara noastră au obținut 842 de distincții la 43 de concursuri internaționale de profil.
Despre Oficiul Național al Viei și Vinului (ONVV)
ONVV este expertul Nr.1 în sectorul vitivinicol, care contribuie la reglementarea și dezvoltarea domeniului, servind drept platformă pentru acțiunea comună a tuturor celor implicați în creșterea competitivității produselor vinicole, valorificarea autenticității și orientarea spre consumator. Printre obiectivele sale de bază se numără diversificarea piețelor de desfacere și promovarea vinurilor moldovenești prin programul național și brandul național vinicol „Vinul Moldovei. O legendă vie”.
ANEXA
Lista celor 47 de vinuri câștigătoare la „Challenge International du Vin”: Medalii de aur
Novak Winery
Alb de Onițcani / Rkațiteli (2018) Alb de Onițcani / Chardonnay Riesling (2018)
Vinum
Selection Chardonnay (2018)
Fautor Winery
Fume Blanc (2017) Late Harvest Traminer (2016) ICE WINE Traminer – Muscat Ottonel (2016) Tempranillo (2017)
Aurvin TM
Chardonnay (2019)
Domeniile Davidescu
Aligote Muscat Ottonel (2018)
Kazayak Suvorov Vin
Alb de Kazayak (2019)
Sălcuța
Epizod Chardonnay (2017)
Suvorov Vin
Viorica (2019) Merlot (2017)
Timbrus
Viorica de Purcari (2019)
Purcari Wines
Grande Cuvee de Purcari Vintage (2016) Negru de Purcari (2017) Negru de Purcari (2016)