
Autor: onvv


Vinul Moldovei a devenit partener oficial al Asociației Internaționale a Somelierilor (ASI)
Colaborarea a avut un început reușit, vinurile producătorilor moldoveni fiind prezentate în cadrul ASI Bootcamp în Malaezia, de către Diana Lazăr, Șefa Componentei Industria Vitivinicolă, Proiectul “Agricultura Performantă în Moldova”, USAID și expertul internațional Robert Joseph.
Asociația Internațională a Somelierilor a fost fondată în 1969 în orașul Reims, Franța și are acum peste 60 de membri, asociații din domeniul vitivinicol, din diferite țări din Europa, Asia, Africa, America de Nord, America de Sud și Oceania.
În ultimii ani ASI și-a concentrat activitatea pe instruire, atât prin intermediul livrării de traininguri și workshopuri specializate, cât și prin organizarea concursurilor internaționale de degustare, scopul final fiind creșterea competenței somelierilor la nivel global.


Pe 15 septembrie, la Bordeaux în incinta muzeului La Cité du Vin, Vinurile Moldovei au culminat și impresionat publicul select, printre care numeroși reprezentanți mass media, care au participat la cele 2 master class-uri dedicate exclusiv vinurilor moldovenești.
Vinurile au fost apreciate la cel mai înalt nivel, iar spumantul moldovenesc a fost clasat la nivelul celor mai bune spumante franceze.









Degustarea de vinuri moldovenești a fost organizată de către Oficiul Național al Viei și Vinului în parteneriat cu Fundația culturii și civilizațiilor vinului La Cité du Vin, și de Florance Maffrand, responsabilă de marketing și parteneriate.
Selecția de vinuri a cuprins vinuri din soiuri autohtone și soiuri internaționale, oferite și expediate de Oficiul Național al Viei și Vinului.
Evenimentul a fost dedicat celor care doresc să învețe mai multe și să deguste vinuri de calitate din întreaga lume, printre care se regăsesc și peste 120 de vinuri moldovenești, fiind o oportunitate unică de a ne promova ca destinație atractivă ce oferă vinuri vibrante, calitative și surprinzătoare, expuse și degustate de vizitatori pe parcursul anului.
Anual muzeul este vizitat de peste 500 000 turiști internaționali unici.

Vinul Moldovei aplaudat de cei mai buni sommelieri la BootCamp-ul Asociației Internaționale de Sommelieri ținut în Kuala Lumpur, Malaezia, între 12-14 septembrie.
Zeci de sommelieri renumiți din 27 țări, printre care câștigători ai concursurilor ‘Best Sommelier’ din Lume, Europa, Oceania, Master Sommelieri, Masters of Wine au asistat la Master Class-ul dedicat ‘Wine of Moldova și au degustat o selecție de vinuri la cina oficială #ASI.




Suprinzătoare. Foarte bune. Generoase. Elegante. Diverse. Captivante. – caracteristici împărtășite de sommelieri – toți recunoscători pentru că au putut degusta, unii pentru prima dată, Vinul Moldovei.
Selecția de vinuri a cuprins vinuri de soiuri autohtone, oferite și expediate de Oficiul Național al Viei și Vinului.
Seminarul a fost co-moderat de către Diana Lazăr, Șefa Componentei Industria Vitivinicolă, Proiectul “Agricultura Performantă în Moldova”, USAID, alături de Robert Joseph, jurnalist, expert internațional și un mare prieten al Moldovei.
Și în Malaezia, Moldova e recunoscută și apreciată drept ‘ Small Country. Big Heart’ la care s-a asociat și ‘Vibrant Wines’.
Wine of Moldova și ASI (Asociația Internațională de Sommelieri) inițiază un parteneriat cu scopul de a promova Vinul Moldovei comunității profesioniste de sommelieri. Parteneriat realizat cu sustinerea Oficiul Național al Viei și Vinurilor și USAID Moldova


Cel mai emblematic eveniment național – Ziua Națională a Vinului – revine după doi ani de pauză. În zilele de 1 și 2 octombrie 2022 Piața Marii Adunări Naționale se va transforma într-un orășel al vinului și va aduna peste 70 de vinării din întreaga țară.
„Vinul meu aduce pace, Ura-n dragoste preface” este sloganul celei de-a XXI-a ediții a Zilei Naționale a Vinului – un apel la solidaritate cu întreaga filieră vitivinicolă și efortul depus la dezvoltarea sectorului. În acest an vom celebra Vinul Moldovei și calitatea înaltă reconfirmată la cele mai prestigioase concursuri internaționale de profil.
Ediția curentă va avea și o identitate vizuală deosebită, care este inspirată din tradițiile milenare în vinificație și ospitalitatea moldovenilor recunoscută la nivel internațional.
Tradițional, Ziua Națională a Vinului este ocazia potrivită pentru a celebra legendele și patrimoniul vinicol, succesele înregistrate de Vinul Moldovei, de a-i premia pe cei mai buni și de a cunoaște oamenii vinului. Mai mult, cel mai important eveniment vinicol al anului vine cu un îndemn pentru toți vizitatorii – de a deveni ambasadori ai Vinului Moldovei. Și în acest an Ziua Națională a Vinului continuă să promoveze cultura consumului responsabil și corect al vinului de calitate.
Vinăriile din țară vor avea ușile deschise pentru turiștii dornici să descopere ofertele oenogastronomice și tezaurul cultural-artistic al regiunii.
Desfășurată în primul weekend din octombrie, Ziua Națională a Vinului va avea un program tematic care va include:
- ceremonia oficială de deschidere a Zilei Naționale a Vinului
- decernarea Medaliilor de Recunoștință și a premiilor dedicate reprezentanților sectorului vitivinicol
- program artistic și cultural
- Școala Vinului, care își propune să educe consumatorii referitor la consumul responsabil de vin, inițieri în cultura vinului
- tururi dedicate și programe speciale la toate vinăriile cu potențial oenoturistic din țară
Pe 1 și 2 octombrie vino în PMAN să sărbătorim împreună Vinul Moldovei!
Urmăriți pagina wineday.wineofmoldova.com și pagina de Facebook Wine of Moldova pentru a afla despre noutățile celei de-a XXI-a ediții a Zilei Naționale a Vinului!
Ziua Națională a Vinului este organizată de Oficiul Național al Viei și Vinului.

În deschiderea Conferinței Anuale a Filierei Vitivinicole, Elizaveta Breahnă, Directoarea Interimară a Oficiului Național al Viei și Vinului și-a exprimat convingerea că sectorul este rezilient în fața oricăror dificultăți și este capabil să găsească soluții pentru toate problemele care apar și să atingă rezultate remarcabile, așa cum a demonstrat-o an de an.
„Acest eveniment este o platformă dedicată vinificatorilor, viticultorilor și altor membri ai sectorului, dar și un prilej de a face schimb de informații valoroase și de a găsi cele mai bune soluții la provocările cu care ne confruntăm. Schimbările climatice la nivel global și la nivel local afectează în mod negativ vița-de-vie, favorizând înghețurile de primăvară și toamnă și apariția unor boli și dăunători noi. Precipitațiile tot mai puține prezintă un stres hidric sever cu efect asupra strugurilor, vinurilor și sectorului în general. Ne-am reunit în cadrul acestei conferințe pentru a face o analiză a anului vinicol 2022, pentru a discuta despre stocurile de vin cu care intrăm în această nouă campanie de recoltă, starea fitosanitară a strugurilor, estimarea cheltuielilor la producerea unui kilolgram de struguri, dinamica maturării strugurilor, dar și pentru a împărtăși unele recomandări ce țin de producerea vinurilor din recolta 2022.” a declarat Directoarea Interimară a ONVV.

De la Spirits Selections by Concours Mondial de Bruxelles producătorii moldoveni au revenit cu 7 medalii. Competiția internațională apreciază și premiază băuturile spirtoase din lumea întreagă și este organizată în fiecare an într-o altă țară, țările fiind alese conform unor criterii riguroase, ținând cont de potențialul de creștere, atât din punct de vedere al producerii, cât și al conusmului de băuturi spirtoase.
În acest an competiția a avut loc în teritoriul francez de peste mări Guadelupa, arhipelag situat în partea estică a Caraibelor.
Dat fiind faptul că la competiție participă o selecție foarte vastă de băuturi spirtoase, printre care whiskey, brandy, rom, tequila, vodka, grappa și multe altele, jurizarea este un proces complex la care participă un număr mare de jurați foarte bine pregătiți.
Migdal-P a obținut medalia de aur cu Divinul Autentic, 7 ani, iar cele 6 medalii de argint au fost câștigate de Mold-Nord SA pentru rachiul Crideni Gold Plum, Château Vartely pentru divinul Château Vartely VSOP, 5 ani, Aroma pentru Basarabia, 15 ani, Călărași Divin pentru Divin Legenda ,7 ani și Divin Luceafăr, colecție specială, 10 ani și Maurt pentru Marshal, 5 ani. Participarea la concurs a celor 20 de mostre din Moldova a fost susținută financiar de către Oficiul Național al Viei și Vinului.

Recolta Strugurilor 2022


Evenimentul organizat cu tema Particularități și valorificare se va ține loc la Sala Polivalentă, Institutul Muncii de pe strada Zimbrului 10, sectorul Râscani, Municipiul Chișinău.

Producătorii autohtoni nu ratează nicio ocazie să reconfirme la nivel internațional calitatea vinurilor din Moldova, participând cu încredere la competițiile de specialitate și întorcându-se cu premii și medalii.
Și de la concursul International Wine&Spirits Competition, desfășurat în Marea Britanie, vinurile din Moldova au adus 5 medalii de argint și 37 medalii de bronz.
IWSC este organizat anual și este una dintre cele mai prestigioase competiții internaționale, vinurile fiind degustate în orb de minim 8 jurați și fiind grupate după tip, regiune, % de alcool și zahăr, asigurându-se astfel că vinurile similare sunt degustate împreună.
Oficiului Național al Viei și Vinurilor a susținut financiar participarea la această competiție a 48 de mostre de vin de la 23 de producători.
Vinăriile și vinurile care au obținut medalii de argint sunt:
Vinăria Din Vale – Coline Fetească Neagră-Cabernet Sauvignon 2019
Vinăria Cricova – Cuvee Prestige Brut NV
Château Vartely – Individo Saperavi 2019
Fautor Winery – Late Harvest Traminer 2016
Vinăria Tomai – Negru de Tomai 2016
Cu medalii de bronz s-au întors în țară:
Vinăria Tomai – 1903 Negru de Tomai 2016
Vinăria Din Vale – 7 Coline Sauvignon-Pinot Grigio 2021
Aurelius Winery – Alb Dulce Muscat Sweet 2020
Domeniile Davidescu – Aliogote-Muscat Ottonel 2021
Vinuri Ialoveni – Armonios 2013
Fautor Winery – Aurore Fetească Regală 2021
Fautor Winery – Aurore Rară Neagră 2018
DK-Intertrade – Aurvin Pinot Grigio 2021
Vinăria Cricova – Blanc de Noirs Extra Brut NV
Rădăcini Wines – Blanc de Noirs Brut NV
Morrisons – Cabernet Sauvignon 2019
Rădăcini Wines – Cabernet Sauvignon 2019
Château Vartely – Cabernet Sauvignon 2019
Vinia Traian – Cabernet Sauvignon 2019
Vinăria Javgur – Cabernet Sauvignon 2020
Alianța-Vin – Cabernet Sauvignon 2020
Vinia Traian – De Desert 2001
Vinăria Bostavan – Dor Reserve Merlot 2019
Vinuri de Comrat – Fetească Neagră-Rară Neagră 2018
Vinăria Asconi – Ice Wine Muscat NV
Château Vartely – Individo Merlot-Cabernet Sauvignon 2017
Château Vartely – Individo Pinot Gris-Chardonnay 2021
Château Vartely – Individo Traminer-Sauvignon Blanc 2021
Suvorov-Vin/Kazayak – Cabernet Sauvignon 2019
Suvorov-Vin/Kazayak – Merlot 2019
Suvorov-Vin/Kazayak – Viorica 2021
Fautor Winery – Late Harvest Rhein Riesling 2017
Vinăria Cricova – Limited Edition Fetească Albă 2020
Bulgari Winery – Maestro Blanc de Blancs Extra Brut NV
Bulgari Winery – Maestro Cuvée Blanc Brut NV
Fautor Winery – Negre 2017
Vinăria Purcari – Negru de Purcari 2020
Château Vartely – Pinot Grigio 2021
Vinuri de Comrat – Plai Merlot-Syrah 2018
Castel Mimi – Roșu de Bulboaca 2018
Kazayak – Roșu de Kazayak 2020
Kazayak – Rose de Kazayak 2021
